Radu Grațian Gheţea se va alătura Libra Internet Bank, în următoarea perioadă, ca membru al Consiliului de Administrație al băncii, potrivit unui comunicat de presa.
Cu o carieră de peste 40 de ani în sistemul bancar, de-a lungul căreia a obținut performanțe remarcabile, în calitate de lider al unor instituții financiare importante din România, Radu Ghețea va aduce o certă valoare activității băncii.
“Consider că experiența mea, acumulată în diverse instituții din mediul financiar-bancar, împreună cu spiritul antreprenorial de succes al Libra Internet Bank pot contribui determinant la evoluția rapidă și sigură a băncii, atât în zonele tradiționale unde s-a specializat, cât și în alte arii care urmează a fi explorate în perioada următoare”, a declarat Radu Ghețea.
“Suntem bucuroși să îi urăm bun venit lui Radu Ghețea, nume de referință pentru mediul bancar românesc. Libra a ajuns la o dimensiune și un stadiu de dezvoltare la care expertiza incontestabilă a domnului Ghețea ne va ajuta în mod convingător, în perioada care urmează”, a declarat Emil Bituleanu, Director General Libra Internet Bank.
Doctor în științe economice, Radu Ghețea este Președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor și membru de onoare al Institutului Bancar Român, fiind deținătorul a numeroase premii și distincții interne și internaționale.
Libra Internet Bank este una dintre cele mai dinamice bănci din România, cu o rețea de 53 de sucursale deschise în toată țara. Cu o dezvoltare organică de-a lungul timpului, banca abordează cu succes mai multe linii de business, precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ului și segmentul IMM-urilor. Libra este una dintre băncile inovatoare și atente la tot ce înseamnă tehnologie modernă. Ca membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), Libra Internet Bank a reușit să câștige încrederea partenerilor și să ofere cea mai bună experiență bancară clienților săi.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: