Magazinul online de modă Fashion Days, cel mai mare de pe piaţa de profil din România, va ajunge pe profit anul viitor, a declarat, pentru News.ro, Robert Berza, manager general al companiei.
Reprezentantul companiei apreciază că online fashion înseamnă sub 8-10% din întreaga piaţă de fashion din România, adică peste 250 de milioane de euro, segment care creşte cu 15%, iar 10% dintre comenzi sunt „uitate” de clienţi.
”In 2018 am înregistrat o cifră de afaceri de 250 de milioane de lei în Romania, ceea ce înseamnă un avans de 30% faţă de 2017. Totuşi, nu am trecut încă pe profit decât în ultimul quarter (trimestru – n.r.) al lui 2018, iar pentru 2019 ne dorim o creştere apropiată de procentul anterior, care ar duce întregul an aproape de break-even. 2020 este anul în care cu siguranţă trecem pe profit în România, însă fără să neglijăm creşterea de business peste media pieţei”, a declarat Robert Berza.
Robert Berza spune că segmentul de online fashion înregistrează probabil cea mai mare creştere de pe piaţă. Estimările ARMO sunt că acesta va detrona segmentul electro-IT anul viitor, iar cifrele confirmă acest optimism.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: