Criptomonedele, precum bitcoin, vor fi în continuare impozitate la venitul brut obținut la vânzare, situație care presupune că o persoană este obligată să plătească impozitul de 10% pe venitul respectiv chiar dacă a vândut în pierdere față de prețul la care a cumpărat, scrie profit.ro.
La propunerea mediului de afaceri ca veniturile din tranzacționarea de criptomonede să fie tratate ca venituri din investiții, Ministerul Finanțelor a transmis că situația va rămâne neschimbată până la reglementarea criptomonedelor de către BNR și ASF, potrivit consultanților Deloitte.
„Organele fiscale nu au demarat până acum niciun fel de control pentru aceste tipuri de venituri. Este posibil să se piardă mult la bugetul statului. A fost o perioadă de creștere în care s-au marcat câștiguri mari”, afirmă Raluca Bontaș, partener Global Employer Services Deloitte România.
Potrivit acesteia, in contextul în care foarte multe persoane nu declară veniturile din tranzacții cu criptomonede, iar Fiscul este inactiv în prezent, există pericolul ca, în viitor, ANAF să treacă la o campanie amplă de identificare și impozitare a acestor venituri pentru anii trecuți, cazuri în care persoanele care nu au declarat veniturile vor achita și penalități.
Se pare ca numarul persoanelor care ar putea face obiectul unei astfel de campanii nu este tocmai mic. Nu mai puţin de 12% dintre românii care au fost chestionati online de ING, au declarat că deţin criptomonede, o pondere de două ori mai mare decât britanicii sau francezii.
Românii sunt depăşiţi doar de turci, 18% dintre cei din urmă declarând că deţin criptomonede. De asemenea, românii au fost cu 3 puncte procentuale peste media la nivel european, care este de 9%.
Studiul a fost realizat online de Ipsos pentru grupul ING, între 26 martie şi 6 aprilie 2018, pe un eşantion total de 14.828 de persoane, respectiv de aproximativ câte 1.000 în fiecare ţară, cu excepţia Luxemburg, unde au fost întrebate 500 de persoane. Studiul a inclus 13 ţări din Europa, Statele Unite şi Australia.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: