Rezultatele BRD pe primele trei trimestre releva o „creştere solidă” a profitului net la 606 milioane RON, mai mare cu 67,9% faţă de perioada similară a anului trecut, „graţie îmbunătăţirii veniturilor, controlului costurilor şi scăderii costului net al riscului”.
Primele 9 luni ale anului 2016 marchează continuarea trendului pozitiv pe segmentul clienţilor de retail. Astfel, numărul clienţilor BRD pe segmentul persoanelor fizice a crescut cu 54 mii faţă de 30 septembrie 2015, utilizând o metodologie constantă. Numărul de contracte de internet şi mobile banking (My BRD Net şi My BRD Mobile) a continuat să crească, atingând 1,04 milioane la finalul lunii septembrie 2016, mai mare cu 27% în termeni anuali.
Venitul net bancar al Grupului BRD pentru primele 9 luni ale anului 2016 a atins 2.111 milioane RON, mai mare cu 9,6% faţă de perioada similară din 2015. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 5,3% datorită influenţelor favorabile de volum şi structură. Creşterea cu 5,0% a veniturilor nete din comisioane a fost susţinută de activitatea de carduri, de abonamentele pentru internet banking şi mobile banking şi asigurări.
Categoria « Alte venituri bancare » a înregistrat în primele 9 luni ale anului 2016 o creştere cu 39,2% faţă de perioada similară din 2015 şi cuprinde câştigurile din tranzacţia VISA şi din vânzarea de titluri de stat şi unităţi de fond. Excluzând aceste elemente, venitul net bancar a crescut cu 4,2%, în dinamică anuală.
Mai multe detalii aici: BRD comunicat rezultate 9 luni 2016
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: