[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Visa și Raiffeisen Bank lansează cardul Visa Signature în premieră în Europa Centrală şi de Est, extinzând beneficiile exclusiviste pentru clienții premium din România

15 octombrie 2024

Visa şi Raiffeisen Bank lansează în premieră în Europa Centrală şi de Est cardul Visa Signature, debit şi credit, extinzând beneficiile exclusiviste pentru deţinătorii de carduri super premium pe piața din România. Inițiativa continuă angajamentul celor două companii de a furniza produse şi servicii financiare inovatoare, oferind clienților avantaje semnificative și o experiență îmbunătățită atunci când folosesc cardurile din portofoliul Visa Premium.

Noul card, realizat 99% din plastic reciclat, a fost inclus în portofoliul de produse al băncii şi este accesibil unui segment  semnificativ de clienţi premium.Visa Signature se remarcă printr-o structură flexibilă și multiple beneficii concepute pentru a oferi un nivel superior de confort și acces extins la o serie de servicii exclusiviste. Printre acestea se numără servicii personalizate de concierge, acces la colecția Visa Luxury Hotel, oferte speciale prin Visa Merchant Offers Centre, precum și servicii de asistență la nivel internațional disponibile permanent (24/7 Global Customer Assistance Services – GCAS).


„Visa Signature reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiei noastre cu clienții din segmentul premium, oferindu-le acces la o gamă largă de beneficii exclusiviste. Noul card Visa Signature vine cu o serie de avantaje concepute special pentru a răspunde nevoilor lor de mobilitate și flexibilitate, oferind plăți sigure și acceptate la nivel global, completate de beneficii premium și o integrare digitală mai simplă. Suntem încântați să colaborăm cu Raiffeisen Bank pentru a aduce această premieră regională în România. Astfel, continuăm parteneriatul strategic extins anul acesta prin emiterea sub sigla Visa a tuturor cardurilor din vastul portofoliu al băncii, confirmând încă o dată că împreună putem inova constant și putem duce segmentul plăților digitale din România la următorul nivel”, a declarat Elena Ungureanu – Country Manager Visa în România.

„Visa este un partener de încredere pentru Raiffeisen Bank încă de la începuturile noastre pe piața din România, iar odată cu parteneriatul exclusiv pe care l-am anunțat anul acesta am pășit într-o nouă etapă a colaborării. Lansarea Visa Signature ne reconfirmă dorința de a veni cu soluții care aduc un plus de valoare atât portofoliului nostru de produse premium, cât și experienței clienților”, a declarat Vladimir Kalinov – Vicepreședinte Retail, Raiffeisen Bank România.

Noul card Visa Signature completează universul Visa Premium, alăturându-se cardurilor Infinite, Platinum şi Gold. Conceput pentru a răspunde exigenţelor unei categorii de clienţi cu venituri ridicate care caută servicii personalizate şi experienţe exclusiviste, Visa Signature extinde oferta de beneficii asociate stilului de viaţă al acestor deţinători de carduri cu produse şi servicii care oferă mai mult confort în viaţa de zi cu zi, precum asigurare completă de călătorie, acces extins în saloanele lounge din aeroporturile naţionale şi internaţionale, servicii de asistenţă globală pentru situaţii de urgenţă.

Beneficiile locale ale cardurilor premium vizează în special serviciile de transport, de asistență rutieră sau de asistență la domiciliu: reduceri la cursele BlackCab, transportul copiilor în condiții de siguranţă, șofer privat pentru transportul cu mașina personală sau transfer la aeroport. De asemenea, deținătorii de carduri Visa Premium beneficiază de reduceri la restaurante, clinici stomatologice, saloane de înfrumusețare și săli de fitness. În plus, aceștia au acces gratuit în lounge-urile aeroporturilor din București, Cluj , Timișoara și Viena și reduceri la pachetele de mobilitate rutieră, care includ mașină la schimb și tractare în caz de accident sau defecțiune tehnică.

Privilegiile internaționale din universul Visa Premium includ asistență globală, acces preferențial la lounge-urile din aeroporturile internaţionale și reduceri semnificative la închirieri auto sau rezervări hoteliere. Visa Luxury Hotel Collection oferă acces la o selecție de peste 900 de locaţii, de la hoteluri boutique la mari lanţuri hoteliere de lux, cu cele mai bune tarife garantate la rezervare, upgrade automat al camerei în funcţie de disponibilitate, statut VIP Guest precum şi alte beneficii. Platforma este disponibilă în 10 limbi și are un serviciu de concierge dedicat.

De asemenea, utilizatorii au acces la Air Refund, un serviciu de asistență care facilitează recuperarea simplă și rapidă a banilor pentru zboruri amânate sau anulate, oferind compensații de până la 600 de euro în funcţie de distanţă şi durata întârzierii, fără comision pentru cazurile nesoluționate.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?