In ultimul an, pe cele 165 mil. de carduri contactless emise in Europa, acceptate la 3,2 mil. de terminale active, s-au efectuat peste 3 miliarde de plăți cu Visa contactless. La nivel european s-a ajuns ca una din 5 plăţi cu cardul la POS, procesate de Visa, sa fie contactless. Pentru Romania, incidenta este de numai una din 10.
Numărul plăților cu carduri şi dispozitive Visa contactless aproape s-a triplat în Europa în perioada 1 mai 2015 – 30 aprilie 2016, depășind pragul de trei miliarde de tranzacții. Doar în luna aprilie, consumatorii europeni au realizat 360 milioane de plăți cu Visa contactless, respectiv aproape 140 de tranzacții pe secundă, în creștere cu 150% comparativ cu nivelul de 143 milioane de tranzacții contactless în aprilie 2015. Valoarea medie a unei plăți cu Visa contactless este de 13,83 euro.
Ponderea plăților contactless în totalul tranzacțiilor la POS procesate de Visa la nivel european a crescut de la 1/60 în 2013 la peste 1/5 în prezent. Popularitatea acestei modalități rapide de plată a fost susținută prin adoptarea tehnologiei contactless de către comercianții unde consumatorii fac plăți zilnice. Numărul plăților contactless a crescut de peste două ori la principalele categorii de comercianți din Europa, inclusiv la supermarketuri (+119%), restaurante (+153%), marile magazine de retail (+146%), benzinării (+177%), farmacii (+130%) și furnizorii de servicii de divertisment și timp liber (207%).
În Europa, numărul terminalelor care acceptă plăți contactless a crescut cu 23%, de la 2,6 milioane la finalul lunii aprilie 2015 la peste 3,2 milioane la sfârșitul lunii aprilie 2016. În condițiile în care majoritatea terminalelor de plăți nou instalate în Europa de la începutul acestui an sunt contactless, creșterea va continua să se accelereze și va susține obiectivul ca toate terminalele POS din Europa să accepte plăți contactless până în 2020.
Visa Europe lucrează împreună cu băncile și alți parteneri pentru a oferi consumatorilor acces la cel puțin un dispozitiv de plată contactless (inclusiv card, dispozitive mobile și wearable etc.) până în 2020.
“Europa Centrală și de Est a înregistrat în ultimii doi ani o dezvoltare extraordinară a plăților contactless. Penetrarea contactless în totalul plăților electronice a continuat să se dezvolte în statele ECE campioane în ceea ce privește această tehnologie – Cehia, Polonia și Slovacia, în timp ce România, Croația, Slovenia și Ungaria recuperează rapid având în vedere că plățile contactless aproape că nu existau în urmă cu doi ani. De exemplu, în România, 1 din 10 plăți cu cardul procesate de Visa este contactless în acest moment”, a declarat Cătălin Crețu, director general pentru România, Croația, Slovenia și Malta în cadrul Visa Europe.
Ponderea plăților contactless în totalul tranzacțiilor la POS procesate de Visa a crescut în ultimii doi ani de la 23% la 77% în Cehia, de la 18% la 53% în Polonia și de la 19% la 51% în Slovacia. În același timp, acest indicator a ajuns la 17% în Croația, la 15% în Ungaria, 13% în Slovenia și 10% în România.
La nivelul anului 2015, pe baza datelor raportate de banci catre NOCASH.INFO.RO, BRD a inregistrat cel mai mare numar de tranzactii pe piata romaneasca, cu 5 mil., in vreme ce ING a avut cele mai mari volume cheltuite pe cardurile contactless, respectiv 81,4 mil. lei. Fara BCR, datele cumulate arata ca anul trecut s-au efectuat aproximativ 8 mil. de tranzactii pe cardurile contactless emise in Romania (de BT, BRD, RZB, ING si CEC Bank) , in valoare de 225 mil. lei.
În ceea ce privește clasamentul celor mai mari zece piețe pentru contactless, consumatorii din Polonia, Cehia, Slovacia și România se alătură celor din țări dezvoltate în privința plăților contactless precum Marea Britanie, Spania, Franța, Finlanda, Irlanda și Italia.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: