Mobexpert prezintă noul card de credit co-branded în parteneriat cu UniCredit, „marcând astfel începutul unei colaborări strategice cu Grupul UniCredit, prin divizia sa de finanțare a consumatorilor – UniCredit Consumer Financing” – potrivit comunicatului.
Mobexpert Credit Card vine cu până la 36 de rate egale fără dobândă pentru achiziții în magazinele Mobexpert și online pe mobexpert.ro. De asemenea, detinatorii primesc 10% discount la achizițiile din magazinele fizice și online de produse care nu beneficiază de alte reduceri sau 50% discount la tariful serviciilor de transport și montaj, aferente achizițiilor de produse efectuate cu Mobexpert Credit Card din magazinele fizice Mobexpert.
Clienții vor avea acces la servicii de plată moderne, inclusiv gestionarea cardului din aplicația Mobile Banking de la UniCredit Bank. Cardul este emis sub sigla Mastercard World, oferind acces la beneficiile Mastercard și la programul Mastercard Priceless.
Această inițiativă vine și în contextul fuziunii dintre Alpha Bank România și UniCredit Bank, astfel încât și pentru clienții Mobexpert existenți, cardurile vor fi înlocuite cu un nou Mobexpert Credit Card Mastercard World, ce va putea fi utilizat începând cu 18 august 2025. Clienții vor primi notificări detaliate despre aceaste modificări.
„Parteneriatul cu UniCredit este un pas important în strategia noastră de a oferi soluții de finanțare flexibile și accesibile pentru clienții Mobexpert. Ne dorim ca experiența de cumpărare să fie în continuare cât mai ușoară și personalizată, iar acest produs financiar reprezintă un instrument esențial în această direcție.„, a declarat Adelina Badea, CEO Mobexpert.
„Continuăm lansarea cardurilor co-brand, cu un proiect strategic pentru UniCredit Consumer Financing dezvoltat în parteneriat cu Mobexpert. Acest proiect reprezintă o etapă esențială în efortul nostru de a oferi soluțiile financiare potrivite nevoilor fiecărui client și de a simplifica procesul de obținere a acestora. Colaborarea dintre UniCredit Consumer Financing și Mobexpert aduce un plus de valoare clienților, oferindu-le posibilitatea de a accesa rapid și simplu resurse financiare pentru proiectele lor de renovare și amenajare. Parteneriatul nostru se bazează pe viziunea comună de a pune clientul și nevoile acestuia în centrul acțiunilor pe care le realizăm.” a declarat Sorin Drăgulin, Președinte Directorat UniCredit Consumer Financing.
Începând cu luna iunie 2025, clienții Mobexpert pot solicita emiterea cardurilor de credit direct, în magazinele Mobexpert. Aceștia au posibilitatea de a opta inclusiv pentru utilizarea limitei de credit aprobate pentru o primă achiziție în rețeaua Mobexpert, prin Programul Prima Tranzacție, la momentul aprobării, fără prezența fizică a cardului.
____________
Grupul Mobexpert este o companie 100% românească, prezentă de peste 30 de ani pe piața din România. Reţeaua regională a Mobexpert numără 26 de hipermagazine şi magazine de dimensiuni mai mici. Grupul Mobexpert are 2.100 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 261 milioane euro. Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, cinci fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Mobexpert include și 10 magazine Mobexpert Outlet dedicate ofertelor speciale, situate în Bucureşti (în zonele Pipera, Pantelimon, Militari), Suceava, Constanța, Brașov, Sibiu, Pitești, Timișoara şi Oradea.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: