Trendyol, marketplace online internațional de top, anunță că a depășit pragul de 10.000 de comercianți români activi pe platformă, după ce și-a triplat baza de selleri locali în ultimele șase luni. „Comercianții români generează în prezent 55% din volumul total de business al Trendyol pe piața locală, iar aproximativ 2.000 dintre aceștia s-au extins deja în Grecia și Bulgaria.” – potrivit comunicatului. Pentru sellerii care au activat vânzările cross-border, aceste piețe generează, în medie, un plus de aproximativ 30% în business.
„La doi ani de la lansarea pe piața din România, Trendyol a ajuns la 2,7 milioane de cumpărători activi și continuă să își consolideze poziția în regiune. Pentru 2026, compania și-a stabilit obiective ambițioase și vizează 4 milioane de cumpărători activi în România. Totodată, Trendyol își propune să mențină acest ritm de creștere prin extinderea ecosistemului de selleri, având ca țintă 20.000 de comercianți în Europa Centrală și de Est pe platformă până la finalul anului.” – precizeaza compania.
În prezent, peste 90% dintre comercianții locali activi pe Trendyol sunt întreprinderi mici și mijlocii, care pun la dispoziția consumatorilor o ofertă diversificată de produse.
„Atingerea pragului de 10.000 de comercianți români este un moment important pentru noi și reflectă încrederea pe care antreprenorii locali o au în Trendyol. România are un potențial foarte puternic, nu doar ca piață de consum, ci și ca hub pentru creșterea regională. Ne propunem să continuăm acest ritm, să extindem oportunitățile internaționale și să susținem comercianții români să scaleze dincolo de granițele pieței locale”, a declarat Irem Yılandil, Head of International Expansion, Trendyol Group.
__________
Trendyol a fost fondat la Istanbul în 2010 și între timp a devenit primul decacorn din Turcia și una dintre cele mai importante platforme de comerț electronic din lume. Marketplace-ul conectează peste 250.000 de comercianți și branduri cu mai bine de 40 de milioane de clienți prin intermediul aplicațiilor dedicate în limbile locale din Turcia, Germania, Azerbaidjan, statele din Golf, Europa Centrală și de Est și nu numai.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: