[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Transfond se asteapta ca serviciul de Plati Instant sa fie adoptat de cinci banci pana la finele acestui an

23 aprilie 2019

Dupa BT si CEC Bank, si Banca Comercială Română ar putea adera la Serviciul Plăţi Instant, la sfârşitul lunii septembrie sau început de octombrie, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al Transfond, Sabin Carantină, precizând că numărul băncilor care vor adera la sistem va ajunge la cinci în acest an.

„Părerea noastră este că în cursul acestui an vor mai participa la acest serviciu trei bănci. Prima bancă pe care o aşteptăm este importantă pentru noi, este vorba de BCR. Urmare a discuţiilor pe care le-am avut împreună estimăm ca ei să intre în sistem în luna septembrie, început de octombrie. De asemenea, mai sunt şi alte două bănci de dimensiuni mai mici, dar din punctul nostru de vedere dacă vom avea cinci bănci în cursul acestui an este suficient. Dar, participarea BCR alături de Banca Transilvania şi CEC Bank va stimula cu siguranţă şi celelalte bănci să vină în sistem”, a spus Sabin Carantină.

Deocamdata, „sistemul suporta 300 de tranzactii pe minut, insa poate fi scalat ulterior la cateva milioane de tranzactii pe zi”, potrivit lui Razvan Faer, directorul de marketing si strategie al Transfond. Aceasta inseamna o dublare sau chiar triplare a capacitatii de procesare din prezent.

De succesul Plati Instant depinde nivelul de comisionare practicat. „Daca nivelul comisoanelor va fi ridicat, adoptia va fi scazuta.”, a declarat Bogdan Nastase – project manager Transfond, care a dat ca exemplu Polonia, tara care lansa serviciul de Plati Instant in 2012, „si lucrurile nu s-au miscat pentru ca au practicat comisioane foarte mari.”

Nastase a mai precizat ca Transfond nu va impune niciun comision pana la finalul acestui an. Din 2020, compania va percepe 0,45 lei per tranzactie. Intrebarea este cat vor adauga bancile?

„Atat persoanele fizice cat si antreprenorii vor avea comision zero pentru o perioada de timp.”,  a precizat Leontin Toderici, Deputy CEO si Chief Operations Officer la Banca Transilvania.  Ulterior, serviciul Plati Instant va fi inclus in pachete de servicii sub forma de abonamente, cu tranzactii nelimitate.

De asemenea, succesul serviciului va fi dat si de efectul de retea astfel incat cu cat vor veni in sistem mai multe banci, cu atat va fi adoptat mai repede, dar si de serviciile complementare. Un astfel de serviciu este AliasPay.

In cadrul prezentarii sustinute la IBR cu ocazia lansarii serviciului de Plati Instant, directorul general Transfond a mai precizat ca, in completarea serviciului Plati Instant, „pe care il asteptam de mai multi ani”, institutia „va lansa in productie si AliasPay, tot in acest an”.

AliasPay este un serviciu de transfer de bani folosind mobilul, fara coduri IBAN, ci doar pe baza numerelor de telefon din agenda. Pentru a putea fi operational, bancile vor trebui sa transfere la Transfond o baza de date cu detalii despre clientii lor, inclusiv numerele de telefon. Aceasta inseamna ca, daca toate bancile vor adopta AliasPay, Transfond va deveni singura institutie din Romania care va putea confirma cu exactitate, printre altele, cati clienti are cu adevarat sistemul bancar.

Alte declaratii de la evenimentul de lansare a serviciului Plati Instant

Laurentiu Mitrache – director general CEC Bank: „Am asteptat 155 de ani ziua aceasta. Sper ca restul bancilor sa nu astepte la fel de mult.”

Leontin Toderici – Deputy CEO si Chief Operations Officer la Banca Transilvania: „Intre 1990 si 2005 platile faceau zile. Din 2005, odata cu introducerea compensarii electronice pentru platile de mica si mare valoare, durata s-a redus la ore. De astazi vorbim de secunde.”

Ionel Dumitru – Advisor CEO Transfond: „Lansarea Plati Instant mi se pare comparabila ca importanta cu aselenizarea pe luna, in urma cu 50 de ani. NASA a dus pe luna doi oameni iar al treilea a ramas in modulul de comanda. Transfond a adus in sistemul de plati instant doua banci iar a treia urmeaza in curand. La intoarcerea acasa au fost felicitati de presedinte Nixon. Pe noi ne-a felicitat acum presedintele ARB.”

Si pentru ca in sesiunea demo live a transferului aplicatia nu a permis vizualizarea operatiunii (intrucat Android nu mai permite proiectia unei imagini generata de o aplicatie bancara), Dumitru a detensionat atmosfera precizand ca si despre aselenizare s-a spus ca nu ar fi avut loc. In final, transferul s-a finalizat cu succes in mai putin de cinci secunde.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?