[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

TransferGO afectata de noua politica a Londrei privind imigrantii

25 februarie 2020

Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută că va limita accesul la piața muncii din Marea Britanie lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare.

TransferGo, compania de remitențe cu sediul în Londra, avertizează că politicile post-Brexit privind imigrația, stabilite de guvernul britanic săptămâna trecută, ar putea încetini imigrația celor mai căutați specialiști și profesioniști pe piața britanică.

Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo, a declarat că firma sa „se opune categoric” principiilor noilor politici, deoarece acestea vor afecta economia britanică și sunt fundamental diferite de modul în care decidenții ar trebui să se gândească la atragerea celor mai buni specialiști.

„În timp ce, din punct de vedere tehnic, noile reguli ar putea permite accesul facil al candidaților din domeniul tehnologic la piața britanică, trebuie să ne gândim la implicațiile mai ample ale acestui lucru. Cerem celor mai bune și mai strălucitoare minți ale lumii să-și dovedească valoarea prin standarde arbitrare stabilite de guvernul britanic, pe baza abilităților lingvistice, a performanței academice și a veniturilor. Spunem implicit că persoanele care nu îndeplinesc aceste criterii nu au valoare pentru Marea Britanie. Prin urmare, este posibil să observăm o încetinire a imigrației tocmai în cazul competențelor pe care vrem să le atragem. Sperăm că Guvernul va lua în considerare implicațiile mai ample ale acestei politici în ceea ce privește reacția mediului de afaceri”, a afirmat CEO TransferGO.

Directorul TransferGo a continuat spunând că noile politici afectează direct compania, care a fost fondată de imigranți, pentru imigranți.

„Mulți dintre clienții noștri sunt migrați din Polonia, România, Ucraina, Turcia și Lituania și îi considerăm pe toți ca fiind de înaltă calificare. De ce? Pentru că oricine muncește atât de mult pentru a trimite bani acasă pentru a-și susține familia și pentru a-și construi o viață mai bună, dă valoare oricărei societăți. Știm ce fel de sacrificii fac și, în ochii noștri, nu vor fi niciodată improprii să trăiască și să lucreze nicăieri în lume ”, a concluzionat Dvilinskas.

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în 2012 de patru fondatori de origine lituaniană, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri și în Vilnius, Berlin, Istanbul și Varșovia.

TransferGo oferă transfer de bani la nivel internațional, rapid și la costuri mici, în 55 de țări. Folosind sistemul inovator TransferGo, migranții pot trimite bani peste hotare folosind un model digital din cont în cont, care înseamnă că banii nu trebuie să părăsească țara: banii sunt transferați local-in local-out.

TransferGo este activ pe piața din România din iunie 2015.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?