[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Suma pentru care bancile vor fi obligate sa raporteze tranzactiile scade de la 15.000 de euro la 10.000 de euro

26 mai 2017

O nouă lege privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care urmează a fi adoptată de Guvern, propune schimbarea legislației în vigoare, cu scopul extinderii categoriilor de persoane, cât și operațiilor financiare avute în vedere.

Astfel, printre modificările care vor fi adoptate de Executiv se numără diminuarea pragului de raportare a tranzacţiilor şi a transferurilor externe, limita minimă fiind redusă de la 15.000 euro la echivalentul în lei a 10.000 euro, precum şi lămurirea unor aspecte legate de tranzacţiile efectuate prin intermediul instituţiilor de credit, respectiv în situaţia în care tranzacţiile sunt efectuate prin intermediul unei instituţii de credit, în scopul evitării dublei raportări, obligaţia de raportare revine instituţiei de credit.

In categoria persoanelor cărora le va fi acordată o atenție sporită de către instituțiile implicate în prevenirea spălării banilor vor intra și membrii din conducerea unui partid politic, chiar dacă ei nu dețin funcții publice.

De asemenea, va fi extinsă sfera persoanelor juridice liberale obligate să furnizeze informații legate de spălarea banilor și finanțarea terorismului, prin introducerea în categoria entităţilor raportoare şi a executorilor judecătoreşti, pe lângă notari și avocați.

Sursa: profit.ro

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?