[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Studiu: IMM-urile si corporatiile au folosit la fel aplicatiile de banking la distanta, atat inainte de pandemie cat si in timpul acesteia. Singura modificare substantiala a fost in adoptia serviciului de ecommerce, companiile fiind obligate sa vanda online pentru a supravietui.

12 august 2020

UniCredit Bank S.A. lansează o versiune îmbunătățită a aplicație Business Mobile, prin intermediul căreia oferă companiilor posibilitatea de a avea acces la informații și operațiuni esențiale direct de pe telefon.

De asemenea, odată cu această lansare, UniCredit prezintă și rezultatele studiului realizat împreună cu compania de cercetare iSenseSolutions în rândul clienților săi, IMM-uri, cât și companii mari, privind Efectele pandemiei asupra transformării digitale a mediului de business.

Noua versiune a aplicațiie vine cu un design nou care își propune să simplifice interacțiunea clienților cu aplicația. În plus, folosind noua aplicație Business Mobile, clienții companii pot realiza, suplimentar operațiunilor disponibile până în prezent, și plăți în valută și plata taxelor către bugetul de stat, și au acces la funcționalități ca:

. administrare carduri (blocare/deblocare, modificare limite zilnice de tranzacționare),

. notificări de tip push pentru tranzacțiile de pe cont și/sau cu cardul,

. autentificare si semnare plăți cu amprentă sau FaceID,

. generare confirmări de plată în format pdf,

. reutilizare plăți.

Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank: „În portofoliul UniCredit Bank, un număr tot mai mare de clienți alege să adopte soluții digitale în activitatea de zi cu zi: 96% dintre tranzacții și plăți se fac în mediul digital, 98,2% dintre retragerile de numerar și 60% din depunerile de numerar sunt non-casierie, aproape 40% din totalul documentelor sunt semnate electronic, iar ambiția noastră în această direcție este ca până la sfârșitul anului să depășim 50%”.

Studiul* realizat de iSenseSolutions la comanda UniCredit Bank confirmă faptul că un număr important de companii iau în considerare tranziția către zona online. Astfel, aproximativ 50% dintre companii au susținut că sunt interesate să implementeze soluții de comerț electronic, peste jumătate au menționat că au folosit semnătura electronică în relația cu partenerii de afaceri, iar dintre cele care nu au folosit-o încă, majoritatea consideră că o vor adopta în curând. De asemenea, jumătate dintre companii utilizează semnătura electronică si în relația cu băncile.

Totodată, studiul relevă faptul că pandemia a sporit interesul companiilor de a folosi noi instrumente digitale pe care nu le-au folosit în trecut, precum aplicații de servicii de comerț electronic (23%), POS/mPOS (20%) sau mobile banking (16%) și internet banking (8%).

In fapt, asa cum se vede si din graficul de mai jos, rezultatele studiului releva ca atat IMM-urile cat si corporatiile (companii cu peste 250 de angajati) au avut acelasi comportament in folosirea aplicatiilor de internet si mobile banking, atat inainte cat si in timpul pandemiei.

Cea mai notabila schimbare s-a inregistrat intr-adevar in adoptia serviciului de comert electronic, cu o crestere de la 20% la 31% in randul respondentilor, firmele fiind obligate sa migreze cu vanzarile in online pentru a supravietui. Semnatura electronica a crescut ca adoptie cu numai patru puncte procentuale, semn ca respondentii au fost mai putin convinsi de necesitate si oportunitate, comparativ cu comertul electronic.

Cu toate acestea, la intrebarea: „Ce produs digital v-ar interesa să folosiți dintre cele pe care vi le-a oferit banca și încă nu le-ați folosit?”, 31% dintre respondenti au optat pentru semnatura electronica – acesta fiind cel mai frecvent raspuns, urmat de serviciul de comert electronic si de instalarea unui POS.

Alexandru Mihalache, Manager Canale Digitale în cadrul UniCredit Bank: „Numărul de utilizatori ai aplicației Business Mobile de la UniCredit Bank a crescut în primul semestru al anului 2020 cu 22% pe segmentul de clienți IMM, o evoluție care reflectă, pe de o parte, nevoile generate de contextul începutului de an, dar și o deschidere din ce în ce mai mare a companiilor către a folosi soluții digitale în activitatea lor. În prezent, 80% dintre clienții noștri IMM folosesc aplicația Business Net și 30% folosesc Business Mobile, iar dorința noastră este ca până la finalul anului să creștem rata de utilizare a acesteia din urmă la peste 50%”.

###

* Studiu de piață realizat în perioada iunie 2020 de către compania de cercetare iSense Solutions la comanda UniCredit Bank S.A., prin care a fost evaluat interesul față de transformarea digitală a societăților comerciale din România, atât companii IMM, cât și corporații. Eșantionul reprezentativ a avut în vedere un număr de 303 societăți comerciale din România.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?