In actualul context macroeconomic dificil, băncile pot profita în următorii doi-trei ani de oportunitatea integrarii serviciilor financiare în platformele unor terți care nu activează în domeniul financiar (embedded finance), domeniu care, potrivit Deloitte, urmează să se dezvolte rapid, cu venituri estimate de 230 de miliarde de dolari până în 2025, ceea ce reprezintă o creștere de zece ori. De exemplu, băncile ar putea integra în platforme de cumpărături instrumente de management al finanțelor personale sau ar putea adăuga opțiuni de accesare a unor credite în aplicații din domeniul sănătății.
Profitabilitatea băncilor va rămâne modestă în cursul anului viitor, din cauza unei combinații de factori fără precedent, cum ar fi invazia Ucrainei de către Rusia, perturbările de pe lanțurile de aprovizionare, creșterea inflației, înăsprirea politicii monetare și potențiala recesiune sau stagflație din unele țări, dar va intra pe un trend crescător și va reveni la nivelurile actuale ale ratelor de rentabilitate a activelor în 2026, potrivit studiului Deloitte Banking and Capital Markets Outlook 2023.
Efectele directe și indirecte ale evoluției economiei globale se vor resimți în mod disparat la nivelul industriei bancare globale, în funcție de creșterea economică a țării și a regiunii, de nivelul ratelor dobânzilor, de dimensiunea fiecărei bănci, de gradul de capitalizare și de modelul de business, se mai arată în raport. De exemplu, băncile mari, bine capitalizate și cu portofolii diversificate vor fi mai rezistente în următorii ani.
De asemenea, raportul subliniază faptul că evoluția produsului intern brut (PIB) se află în strânsă corelație cu profitabilitatea băncilor, atât în economiile avansate, cât și în cele în curs de dezvoltare, așadar contracția PIB-ului unei țări va fi cel mai probabil însoțită de o scădere a ratei rentabilității activelor din sistemul său bancar.
Deși creditarea persoanelor fizice și juridice pare să stagneze, raportul reamintește că băncile au, în general, rezerve solide de capital și un nivel adecvat de lichiditate, conform datelor raportate de acestea pentrual treileatrimestru din 2022. Pe de altă parte, costul finanțării, indiferent dacă este vorba de depozite sau de alte forme de finanțare, cel mai probabil va rămâne ridicat în următorii ani, conform raportului Deloitte.
În contextul anticipatei încetiniri economice, băncile își fac provizioane pentru a se proteja de potențiale pierderi din credite și implementează politici mai stricte de creditare, subliniază raportul. De exemplu, băncile din zona euro și-au înăsprit criteriile de creditare în al doilea trimestru al anului 2022, tendință care se preconizează că se va extinde la nivelul întregii Europe.
De asemenea, în contextul volatilității veniturilor, devine esențială atenția sporită asupra controlului costurilor, precum și asupra creșterii eficienței, prin intermediul unei utilizări mai eficiente a capitalului, prin folosirea tehnologiilor avansate, raționalizarea rețelei de sucursale, crearea de centre de servicii în zone cu costuri reduse sau prin folosirea mai intensă a furnizorilor de servicii. De asemenea, raportul estimează că optimizarea forței de muncă va deveni o zonă-cheie în 2023.
Segmentul de produse și servicii pentru persoane fizice și cel pentru persoane juridice vor fi afectate în grade diferite, potrivit raportului. Datorită creșterii veniturilor nete din dobânzi, pe fondul creșterii ratelor dobânzilor, băncile dedicate persoanelor fizice vor face față mai bine provocărilor din 2023, printre care se numără dobânzile mai mari, inflația și încetinirea creșterii economice. Acest segment de business al băncilor va fi influențat pozitiv de evoluția preferințelor clienților, de cererea de produse și servicii personalizate și de evoluția ratelor dobânzilor, dar va fi afectat în mod negativ de factori precum evoluția pieței imobiliare, riscul cibernetic și criminalitatea financiară.
În ceea ce privește segmentul de produse și servicii dedicate persoanelor juridice, acesta se bucură de o bază de clienți fideli, dar cel mai probabil se va confrunta cu o concurență mai puternică și cu o presiune mai mare pentru a-și îmbunătăți modelele de servicii, deoarece companiile așteaptă ca băncile să le ofere soluții digitale personalizate, soluții bazate pe analiza datelor și consultanță specializată. Cererea de credite pentru investiții din partea companiilor este de așteptat să scadă, însă cererea de credite de capital de lucru ar putea rămâne solidă, arată raportul.
„Deși dificilul context macroeconomic actual ar putea afecta negativ creditele pentru proiecte sustenabile, nevoia ca mediul de business să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice reprezintă o oportunitate excelentă pentru bănci de a finanța tranziția companiilor către emisii nete zero de carbon. Băncile trebuie să integreze riscul climatic în ciclul de viață al riscului de credit pentru a putea gestiona riscurile în mod mai eficient. Acest demers presupune obținerea datelor clienților legate de factorii ESG (mediu, social, de guvernanță) și stabilirea unor standarde și procese interne de evaluare a emisiilor legate de portofoliile de credite în raport cu obiectivele stabilite, precum și instruirea angajaților care interacționează cu clienții pentru a înțelege în ce punct de află aceștia din punct de vedere ESG”, a declarat Dimitrios Goranitis, Liderul serviciilor de consultanță pentru sistemul bancar și piețe de capital, Deloitte Central Europe.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: