[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Studiu Aqurate: Luna Black Friday aduce vânzări cu 45% mai mari decât media lunară anuală, în rândul magazinelor online monitorizate  

3 noiembrie 2023

Luna noiembrie aduce magazinelor online vânzări cu 45% mai mari decât media lunară anuală, potrivit unui studiu realizat de Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI) care crește conversiile din eCommerce prin interpretarea datelor.

An de an, impactul Black Friday la nivelul întregii luni noiembrie aduce un vârf al vânzărilor, deseori neegalat, în rândul multor magazine online, nici de Crăciun, Paște sau alte momente de vârf în calendarul cumpărăturilor online. Am analizat un eșantion reprezentativ de magazine online, iar măsurătorile arată un plus general de 45,7%”, declară Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

Top 10 al creșterilor vânzărilor online înregistrate în noiembrie este ocupat, pe categorii, de:

Copii și bebeluși, +75,8%

Sănătate și înfrumusețare, + 55,5%

Casă și grădină, + 55,1%

Electronice, + 50,3%

Cărți și multimedia, + 48,3%

Haine și accesorii, + 40,9%

Pet shop, + 40,7%

Artă și divertisment, + 38,9%

Bricolaj și DYI, + 34,7%

Alimente, băuturi și tutun, + 10,7%

Anul acesta, organizăm cel mai mare Black Friday pe doraly.ro, Super Black Friday. Venim cu de trei ori mai multe produse față de anul anterior și, cu ajutorul partenerilor nostri din zona de recomandări de produse, cat și al AI-ului pe care se bazează Aqurate Personalize, vom putea oferi clienților cele mai bune produse, aliniate la nevoile acestora. Credem că și anul acesta vânzările vor atinge un nou record absolut și vom avea parte și de o creștere substanțială a valorii coșului de cumpărături”, adaugă Andrei Gheorghe, Director E-Business și CMO Doraly.ro.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

„Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.” potrivit companiei.

În prima jumătate a anului, Aqurate a anunțat că a depășit 1.600.000 de comenzi procesate prin magazinele online ce folosesc algoritmul său AI de recomandări de produse.

_______________

Compania a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?