Societatea de Transport București STB anunta ca a inițiat procedura de achiziție publică pentru achiziționarea serviciului de plată cu cardul bancar de tip contactless direct la validatoarele duale ce se vor instala pe circa 1000 de vehicule care nu sunt dotate cu astfel de echipamente (Mercedes EURO3, EURO 4, tramvaie si troleibuze).
Introducerea acestui sistem facilitează plata călătoriei cu orice card bancar contacless, chiar dacă calatorii nu dețin un card de transport sau un titlu valabil de călătorie. De asemenea, plata se poate face direct cu telefonul mobil tip smartphone sau cu ceasul tip smartwatch, atât timp cât au atașat un card bancar.
Compania de transport public precizeaza ca „o călătorie este valabilă 90 de minute, indiferent de felul în care a fost achitată, respectiv prin card STB sau prin card bancar. După expirarea celor 90 de minute, este necesară o nouă validare.”
„STB SA continuă procesul de digitalizare a serviciilor oferite călătorilor din zona metropolitană și implementează sistemul de plată a călătoriei cu cardul bancar contactless direct la validatoarele duale, asigurând astfel mai multă flexibilitate călătorilor în deplasările lor zilnice. Totodată, această modalitate de plată va reduce costurile societății printr-o gestionare eficientă a centrelor de vânzare din rețeaua STB SA,” a declarat Adrian CRIȚ, Director General STB SA.
Această facilitate este deja implementată pe autobuzele Mercedes Hibrid si Otokar, având o reactie pozitiva din partea călătorilor. Comparând luna noiembrie 2020 cu noiembrie 2021, STB SA a înregistrat o creștere a valorii tranzacționate de cca șase ori mai mare.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: