Companiile întâmpină diverse dificultăți și neclarități în implementarea facturării electronice (sistemul național Ro e-Factura) și încă sunt reticente că aceasta reprezintă modalitatea optimă de a emite facturile, rezultă dintr-un sondaj PwC România.
Astfel, deși 45% dintre respondenți afirmă că au transmis deja prima factură prin sistemul RO e-factura, majoritatea s-au confruntat cu cel puțin o problemă în cadrul procesului, cauzele fiind în principal neclarități legislative și lipsa unor explicații din partea autorităților.
Ca urmare, 51% dintre respondenți cred în acest moment că nu pot renunța la modalitatea de emitere a facturilor pe hârtie, 41,5% nu au încă o opinie, fiind în curs de analiză și doar 7,5% consideră că sistemul RO e-factura este modalitatea optimă.
”Facturarea electronică reprezintă unul dintre pilonii procesului de digitalizare a administrației fiscale și, ca orice schimbare radicală, nu este lipsită de anumite impedimente sau neclarități. Pe măsură, însă, ce va fi implementată de tot mai mulți contribuabili și vor fi reglate problemele observate în practică, ne așteptăm să vedem beneficii atât pentru stat, cât și pentru mediul privat, pentru că elimină vulnerabilitățile sistemului de facturare pe suport de hârtie și contribuie la reducerea fraudei la TVA și a evaziunii fiscale,” spune Daniel Anghel, Partener, liderul serviciilor fiscale și juridice PwC România.
Conform sondajului, 45% dintre respondenți au transmis deja prima factura, 36,8% vor implementa e-Factura până la sfârșitul anului 2022, iar 18,2% pe parcursul anului 2023.
Prin urmare, două treimi dintre respondenți (67,2%) au început pregătirile pentru RO e-Factura, stadiile de implementare fiind, în cele mai multe situații, următoarele: 23,8% au finalizat implementarea atât din punct de vedere al preluării datelor din sistem și transformării datelor pentru generarea facturii în format xml conform cerințelor în vigoare și instalarea și testarea soluției RO e-Factura; 17,4% se află în proces de dezvoltare a unei soluții interne de transmitere a facturilor; 12,7% sunt în proces de instalare / testare a soluției RO e-Factura, iar 12,7% au făcut doar o analiză generală a datelor obligatorii pentru generarea facturii în format xml conform cerințelor în vigoare.
”Tendința de digitalizare a administrației fiscale este tot mai puternică la nivel global, iar în Uniunea Europeană facturarea electronică este încurajată, mai ales în relația B2G, prin Directiva 2014/55/UE, pentru că guvernele trebuie să dea un exemplu în această direcție. Cerința de a implementa facturarea electronică va fi treptat extinsă, datorită efectului catalizator pe care îl va avea pentru sectorul privat, respectiv în relația B2B,” explică Inge Abdulcair, Director PwC România.
Întrebați care sunt principalele motive care au condus la întârzierea finalizării procesului de implementare a RO e-Factura, 28,8% au indicat timpul necesar pentru adaptarea sistemului ERP și creionarea regulilor de transformare prin raportare la nomenclatoarele și regulile de validare RO e-factura și 26% lipsa unor explicații clare privind structura RO e-factura.
Principalele probleme întâmpinate pe parcursul procesului de implementare a sistemului RO e-factura sunt, potrivit sondajului:
. neclarități legislative, cum ar fi structura RO e-factura sau sfera de aplicare a RO e-factura (tipurile de operațiuni pentru care se emite RO e-factura), menționate de 28% dintre respondenți.
. emiterea facturii este dificilă (indiferent de modalitate, e.g. API / ERP / soluție separată), de 16,8%.
. lipsa de dialog în relația cu autoritățile fiscale, indicată de 15%.
. validarea facturii nu se efectuează facil din cauza erorilor greu de înțeles, de 14%.
. dificultăți în accesarea platformei în care sunt primite facturile, de 8,4%.
. primirea facturii de către beneficiar și a confuziilor apărute cu privire la factura de referință pentru plată / deducerea TVA, de 8,4%
_________________
Utilizarea Ro e-Factura a devenit obligatorie, de la 1 iulie 2022, pentru operatorii economici stabiliți în România, în relația cu autorități contractate de stat, B2G (business to government), precum și în contractele încheiate în relația B2B (business to business), în măsura în care acestea au ca obiect produse cu risc fiscal ridicat. Pentru celelalte contracte de tipul B2B, utilizarea este opțională.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: