[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Smart Fintech, primul TPP autorizat pentru servicii de plată open banking, se alătură Asociației Române de Fintech

28 iulie 2021

Smart Fintech anunță că s-a alăturat Asociației Române de Fintech, instituție din care reprezintă start-up-urile și scale-up-urile din industria tehnologiilor financiare. În urma validării aplicației depuse, Smart Fintech devine membru oficial al acestei asociații profesionale de antreprenori.

Asociația Română de Fintech are ca misiune declarată crearea unui climat organizat pentru creșterea ponderii serviciilor digitale financiare din România, crearea unor canale internaționale pentru oportunitatea fintech-urilor partenere de a-și  extinde operațiunile peste hotare și, de asemenea, educarea și dezvoltarea comunității de antreprenori și profesioniști din domeniu.

“Ne bucurăm să ne alăturăm Asociației Române de Fintech și simțim că suntem alături de cei ce au un cuvânt de spus în acest domeniu. Știm că în România piața de open banking este la început și va fi nevoie de multă construcție și informare. Ambiția noastră este să fim parte din această transformare și să jucăm un rol important în schimbările care vor urma pe piața financiară tradițională. Sperăm ca împreună să creștem ecosistemul propice dezvoltării de produse revoluționare de open banking pe piața din România“, a declarat Alexandru Cociu, cofondator și reprezentantul Smart Fintech în Asociația Română de Fintech.

“Ne bucurăm să primim în rândurile noastre Smart Fintech, primul operator de tip nou licențiat de Banca Națională a României să opereze inițiere de plăti în cadrul noilor reglementari europene. Aceasta companie are un mare potențial să disrupă modele existente de procesare de plăți online, în beneficiul consumatorilor și companiilor românești. Ca susținători ai fenomenului Open Banking, ne punem mari speranțe că prin intermediul membrilor RoFin.tech vom aduce inovația la implementare, iar Smart Fintech este unul dintre jucătorii care au șanse să dea ora exactă în plăți la noi,” a declarat Cosmin Cosma, Președintele Asociației Române de Fintech și cofondator Finqware.

În aprilie 2021, Smart Fintech a devenit primul TPP autorizat de BNR pentru servicii de inițiere de plată din România, iar ulterior acreditării a lansat pe piață serviciul de plată cont la cont, care poate fi folosit fie ca alternativă la orice metodă de plată online – plăți online pentru cumpărături, pentru facturi și utilități etc., sau ca accelerator de plăți – integrat în orice aplicație care gestionează resurse financiare cum ar fi facturarea electronică, ERP, salarizare sau managementul finanțelor personale.

_____________

Asociația Română de Fintech a fost fondată în ianuarie 2020 și reunește, în prezent, 21 membri ce reprezintă start-up-uri și scale-up-uri din industria tehnologiilor financiare (fintech). Aceasta are două obiective fundamentate încă de la fondarea ei: conectarea asociației la autoritățile financiare naționale și europene ce pot impacta industria fintech, dar și crearea și facilitarea cât mai multor oportunități de dezvoltare pentru membrii asociației.

Smart Fintech este un start-up din România creat ca laborator de inovare în 2019, menit să ofere soluții inovatoare de open banking, aflate la convergența dintre cele două lumi: financiară și tehnologică. Este un start-up auto-susținut, cofondat de Mihaela Georgescu, Ana Maria Georgescu, Alexandru Cociu și Andrei Dumitru. Aceștia au lucrat împreună mai mulți ani în diferite proiecte de tehnologie a informației și împărtășesc entuziasmul pentru open banking și potențialul de inovare pe care acesta îl deschide. Ambiția lor este să creeze în România servicii cu valoare adăugată bazate pe directiva PSD2 și să contribuie la dezvoltarea pieței românești, astfel încât nu numai TPP-urile din UE sau fintech-urile în parteneriat cu băncile să fie principalii actori.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?