O aplicaţie pe telefonul mobil cu ajutorul căreia oamenii îşi pot plăti impozitele şi taxele locale datorate a fost dezvoltată „in-house” la Ploieşti. Deocamdată funcţionează doar versiunea pentru android urmând ca de la jumătatea lunii februarie să fie disponibilă şi în IOS. .
Directorul Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, Simona Dolniceanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că aplicaţia a devenit funcţională şi se numeşte „impozite şi taxe locale Ploieşti”, putând fi găsită în magazin Play.
„Este 100% creaţia noastră, inclusiv grafica şi am gândit-o pentru că este un pas normal spre viitor.”, a declarat Dolniceanu.
Potrivit acesteia, în câteva ore de când a devenit funcţională aplicaţia, 250 de persoane au făcut solicitare de user şi parolă, iar opt au şi plătit.
Simona Dolniceanu a mai precizat că municipalitatea suportă comisionul aferent tranzacţiei.
La o simpla accesare a aplicatiei se constata ca aceasta are un rating de numai 1,9 iar comentariile celor care au accesat-o explica aceasta evaluare:
„Pare dezvoltata de un licean sau un popa sau ambele, e cu pilde , cu indrumari , din Noul Testament nimic ? Background cu temerari catarati pe stanci, cu dolari …nu arata deloc profi, dezvoltata de Bobo, aplicatie in care sa introduc date personale dezvoltata de Bobo. Prezinta multa incredere, zero.” – scrie King Units pe 30 ianuarie a.c.
„Nu se poate schimba parola dupa logarea initiala.” – scrie Mihai Niculescu pe 29 ianuarie a.c.
În Ploieşti sunt 147.000 de contribuabili. Dintre aceştia, până acum, 29.000 au plătit taxele şi impozitele locale.
Pentru plata online a taxelor si impozitelor locale exista platforma ghiseul.ro, administrata in parteneriat public privat de catre Agentia de Digitalizare a Romaniei si Asociatia de Plati Electronice din Romania – APERO.
La momentul publicarii acestei stiri, pe platforma ghiseul.ro erau inregistrati peste 521.000 de utilizatori activi. Directia de Taxe si Impozite Locale a municipiului Ploiesti este una dintre cele peste 240 de institutii active – la plata cu autentificare – inrolate in platforma ghiseul.ro.
In mod evident in piata exista o nevoie pentru a face plata taxelor si impozitelor locale direct de pe mobil. Poate ca noua autoritate care se ocupa de strategia digitala a Romaniei, va lua in calcul dezvoltarea unei aplicatii mobile unitare, care sa fie utilizata de catre toate directiile de taxe si impozite locale din Romania. Practic, o varianta de mobil a platformei ghiseul.ro
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: