[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Senatul a votat pentru cresterea tichetelor de masa la valoarea de 13 lei

28 iunie 2016

Guvernul a dat un punct de vedere negativ privind propunerea legislativa, din cauza impactului bugetar. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de plenul Senatului cu 77 de voturi favorabile.

Proiectul de lege propune modificarea Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, potrivit initiativei, ”valoarea nominala a unui tichet de masa nu poate depasi suma de 13 lei, la data aplicarii prevederilor acestei legi”.

Initiatorii proiectului precizeaza in expunerea de motive ca valoarea actuala a unui tichet de masa, de 9,41 lei (inainte de impozitare) nu este suficienta pentru a cumpara o masa de pranz, in conditiile in care valoarea medie a unei mese de pranz este de 13 lei, iar in zonele cu economie precara, cea mai ieftina masa de pranz costa 10 lei, in sistem de catering.

”Un numar mare de angajati se afla in imposibilitatea de a avea o masa adecvata in timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru incarcat, fie pentru ca nu au acces la achizitionarea unei mese. Astfel, aceasta problema ramane o responsabilitate comuna a statului, precum si a angajatorului, pentru a le oferi o masa decenta pe parcursul unei zile”, se precizeaza in document.

Valoarea tichetului de masa din Romania, printre cele mai mici din Europa
Parlamentarii spun ca valoarea pe zi a tichetului de masa din Romania este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro. In Austria, de exemplu, valoarea tichetului de masa ajunge la 4,40 de euro, in Belgia este 7 euro, in Franta este 10,58 euro, in Grecia, 6 euro, iar in Slovacia 4,20 euro.

Parlamentarii precizeaza ca, prin cresterea valorii nominale a tichetelor de masa, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscala care asigura o mai buna colectare a taxelor si impozitelor, diminuandu-se astfel economia subterana.

Astfel, cresterea valorii tichetelor de masa se va reflecta in mod direct in puterea de cumparare a angajatilor si, in consecinta, in veniturile bugetului de stat, deoarece aceste tichete sunt supuse impozitarii.

In expunerea de motive se mai arata ca la data introducerii tichetelor de masa in Romania, in anul 1998, ponderea acestora in salariul mediu brut era de circa 26%, respectiv 97% din salariul minim brut.

”In contextul actual, la nivelul anului 2015, ponderea este de 1% din salariul mediu brut, respectiv 20% din salariul minim brut”, se precizeaza in document. De asemenea, se mai mentioneaza ca, daca in 1998, tichetele de masa puteau acoperi circa 50% din cheltuielile cu produse alimentare ale unei gospodarii, in prezent, acestea acopera doar 27% din aceste cheltuieli.

Initiatorii mai spun ca, in forma initiala a legislatiei, indexarea tichetelor de masa era obligatorie in fiecare semestru, Ordonanta de Urgenta 121/2011 modificand legea 142/1998, astfel incat, din decembrie 2011, indexarea trimestriala a tichetelor de masa a devenit optionala.

Valoarea tichetului de masa a crescut, din 1998, de sase ori, iar impozitarea cu 16% a valorii acestuia, incepand cu 2010, a reprezentat un motiv semnificativ de depreciere a valorii sale. Ca o consecinta imediata, s-a produs o scadere a puterii de cumparare a angajatilor care beneficiaza de tichete de masa, mai spun parlamentarii care au semnat proiectul de lege.

Legea urmeaza sa ajunga la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

Sursa: news.ro

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?