[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

SeedBlink deschide în Grecia a doua filială din afara României

17 iunie 2022

Biroul din Atena consolidează planurile de extindere și creșterea accelerată a companiei.

Filiala deschisă recent la Atena va oferi o gamă de instrumente de investiții (precum equity, împrumuturi convertibile, SAFE, ASA), oportunități pentru start-upuri tehnologice și soluții de acces pe piață pentru investitorii locali, start-upuri și parteneri.


„Căutăm să exploatăm sectoarele în plină dezvoltare ale Greciei axate pe inovație, o economie care nu numai că și-a dovedit rezistența, dar oferă acum și oportunități de creștere foarte interesante”, spune Andrei Dudoiu, Managing Partner și cofondator la SeedBlink.

Biroul din Grecia este condus de George Platanas, din funcția de country manager. Acesta are peste 25 de ani de experiență în afaceri internaționale. Și-a început cariera ca manager financiar și de active, domeniu în care a lucrat peste 17 ani. Ulterior, a condus o serie de proiecte antreprenoriale, de la dezvoltarea conceptului la scalare, atragerea de fonduri și exit. Înainte de a se alătura SeedBlink, George a fost Head of Incubation și, ulterior, director regional la Demium Grecia, funcții din care a reușit să transforme Demium în principalul incubator/accelerator din regiune. Managerul a contribuit, de asemenea, la obținerea de către Demium SL a unei finanțări de 24,5 milioane de euro de la Hellenic Development Bank of Investments.

„Biroul nostru din Atena a fost conceput pentru a accelera investițiile în Grecia și pentru a beneficia de mediul inovator și antreprenorial tot mai activ într-o serie de domenii tehnologice. De asemenea, oferă oportunitatea de a colabora în continuare cu VC-uri locale și grupuri de business angels pentru a valorifica dinamismul economiei grecești și reziliența acesteia în fața provocărilor și incertitudinilor globale”, declară Laurențiu Ghenciu, Chief Business Officer la SeedBlink.

SeedBlink a finanțat deja două companii originare din Grecia și are parteneriate cu VC-uri locale.

Biroul din Grecia reprezintă o etapă importantă în strategia de creștere a SeedBlink. Împreună ne vom asigura că start-upurile tehnologice din Grecia pot obține mai ușor capital, se pot extinde, inova și crea locuri de muncă în anii următori, în timp ce investitorii locali pot avea acces la start-upuri europene validate și își pot diversifica portofoliile cu tranzacții de tip VC”, a declarat George Platanas, country manager pentru SeedBlink Grecia.

___________

SeedBlink este o platformă specializată exclusiv în start-upuri europene din domeniul tehnologiei, de la etapa de pre-seed până la seria B. Până în prezent, a atras 11.000 de investitori din 60 de țări. Platforma a fost lansată la începutul anului 2020 ca o soluție de equity crowd investing, iar în prezent reunește investițiile private și strângerea de capital prin utilizarea tehnologiei, a expertizei și prin crearea unor comunități puternice.

Peste 1.700 de start-up-uri au fost evaluate, iar 60 dintre acestea, din opt țări, au derulat runde de finanțare pe SeedBlink. Printre cele mai mari finanțări se numără FlowX, cu 1,6 milioane de euro obținuți pe SeedBlink dintr-o rundă finală de 7,3 milioane de euro, Dronamics – cu 950.000 de euro dintr-o rundă de 3 milioane de euro și SeedBlink – care s-a autolistat – cu 1,1 milioane de euro dintr-o rundă de 3 milioane de euro.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?