[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

S-a lansat programul I.AM (Influencers Academy for the Metaverse) – o inițiativă de educație Web3 dedicată influencerilor, creatorilor de conținut și artiștilor

14 iunie 2022

MOCAPP, platforma de Influencer Ads care face legătura dintre branduri și influenceri, anunță lansarea programului I.AM (Influencers Academy for the Metaverse), o inițiativă de educație Web3 dedicată influencerilor, creatorilor de conținut și artiștilor. În acest sens, MOCAPP dezvoltă un parteneriat strategic cu Ludo.com, primul motor de căutare universal pentru Metaverse (NFT-uri, aplicații și experiențe).

Astfel, prin programul I.AM, influencerii din ecosistemul MOCAPP vor avea acces la o nouă sursă de venituri, prin crearea, promovarea și monetizarea propriilor NFT-uri, Ludo.com oferind suportul logistic și tehnic pentru lansarea (mintarea) colecțiilor NFT. Începând cu anul viitor, cei doi parteneri au în plan să dezvolte aplicații de tip „play to earn” dedicate creatorilor digitali.


„Influencerii încep să se folosească de NFT-uri pentru a-și monetiza munca și talentele. Creatorii, atât cei la început de drum cât și celebritățile cu audiențe mari încep să caute soluții pentru a fi stăpâni pe conținutul lor, pe datele pe care le generează și pe comunitățile care se construiesc în jurul lor. Ne pregătim pentru Web 3, susținând creatorii și în această nouă lume care se întrevede deja la orizont,” afirmă Florin Grozea, CEO MOCAPP (foto stanga).

De asemenea, în cadrul parteneriatului, Sergiu Drăgănuș (DAO Spark, Ludo.com) va susține cursul intitulat “NFT opportunities for digital creators and influencers”, care va fi accesibil pe majoritatea platformelor video și pe site-ul MOCAPP.net în toamnă.

„Viziunea noastră este să atragem creatori și colecții NFT din cele mai importante piețe, indiferent de blockchain-ul pe care sunt construite sau temele pe care le abordează. Primul pas în acest parteneriat este Educația, motiv pentru care am răspuns cu entuziasm inițiativei dezvoltate de MOCAPP. Alături de ei, avem ca obiectiv diseminarea de informație relevantă care să îi ajute pe influencerii și artiștii din ecosistemul MOCAPP să-și promoveze și să-și monetizeze propriile creații NFT,” a declarat Sergiu Drăgănuș, DAO Spark, Ludo.com (foto dreapta).

Cu ocazia lansării acestei inițiative, Ludo.com anunță cooptarea antreprenorului Florin Grozea în echipa de Advisors.

NFT-urile (Non Fungible Tokens) reprezintă o unitate de date unică într-un registru contabil informatic denumit blockchain. Acestea oferă posibilitatea de a converti orice creație proprie într-o operă de artă digitală ce poate fi vândută ulterior ca NFT pe marketplace-urile dedicate. Anul 2021 a fost denumit „anul NFT-urilor” datorită exploziei de proiecte și creații lansate peste tot în lume. Se estimează că în prezent, piața totală a NFT-urilor depăsește 80 miliarde de dolari, din peste 400.000 de produse digitale.

___________

Lansată în noiembrie 2019, MOCAPP este platforma Influencer Ads cu „cel mai înalt grad de automatizare din România”, potrivit companiei. Platforma deține cea mai mare bază de date în domeniu – peste 1200 de Influenceri din 9 țări, cu peste 191.700 de data-points.

Platforma a fost fondată de către antreprenorul Florin Grozea și a atras mai multe investiții, cea mai recentă venind din partea ROCA X și NETOPIA Ventures. În 2021 MOCAPP și-a făcut debutul pe piețele din Bulgaria, Polonia, iar din 2022 își propune intrarea pe piața britanică.

Ludo.com este primul motor de căutare universal pentru Metaverse (NFT-uri, aplicații și experiențe) și o platformă care simplifică modul în care oamenii creează și extrag valoare din industria NFT, oferind acces agregat la marketplace-uri dezvoltate pe mai multe blockchain-uri, precum: Ethereum, Polygon, Avalanche, Solana, Elrond, Tezos sau Binance Smart Chain.

Ludo propune o modalitate ușoară de a descoperi experiențe și explora oportunități în metaverse, oferind soluții pentru creatori, colecționari și integratori deopotrivă.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?