La aproape 10 ani distanta de la introducerea serviciului propriu de internet banking, sub sloganul „Acum ai in buzunar propria ta sucursala bancara!”, Libra Internet Bank anunta lansarea aplicatiei pentru smartphone: Libra Mobile Banking. Banca este in curs de a lansa si aplicatia Wallet LibraPay, un „portofelul virtual” care permite cumparaturi atat online, folosind carduri bancare, cat si offline, folosind carduri de loialitate. Deocamdata aplicatia de wallet este in stadiul beta.
Aplicatia Libra Mobile Banking permite clientilor bancii sa isi acceseze conturile bancare prin logare de pe telefonul mobil si sa efectueze transferuri intre conturi proprii, plati in lei si valuta, depozite, schimburi valutare si generare de extrase de cont, majoritatea operatiunilor fiind procesate imediat de banca la orice ora, inclusiv seara si in weekend. Alte functionalitati ale aplicatiei Libra Mobile Banking includ localizarea prin GPS a sucursalelor bancii si a celor mai apropiate ATM-uri Libra Internet Bank si Euronet.
Operatiunile prin Internet & Mobile Banking pe care Libra Internet Bank le proceseaza de indata, inclusiv daca sunt semnate in zile nelucratoare sau seara, sunt: transferurile intre conturi proprii in lei si valuta, platile in lei intre clientii bancii, constituirea de depozite, schimburile valutare la curs standard (schimburi pana la 5000 EUR/client in intervalul 18:00-08:00 si in weekend). Pentru lichidarea de depozite semnata in zile lucratoare intre 08:00-24:00, fondurile devin disponibile imediat pe contul curent al clientului.
Modificarea in avantajul clientilor a orelor limita de procesare a tranzactiilor (cut-off time) ordonate prin aplicatiile Libra Internet Banking si Libra Mobile Banking se aplica si altor operatiuni, in anumite conditii.
Aplicatia Libra Mobile Banking poate fi descarcata din Google Play sau AppStore, fiind optimizata pentru smartphone cu sistem de operare iOS (versiune iOS 4.3 sau superioara) sau Android (versiune Android 2.2 sau superioara). Pentru alte sisteme de operare, aplicatia poate fi deschisa prin browser-ul telefonului, oferind acces la principalele functionalitati.
Securitatea conectarii la Libra Mobile Banking este asigurata prin autentificarea clientului cu numele de utilizator si parola si prin mai multe elemente suplimentare de protectie in interiorul aplicatiei. De exemplu, fiecare tranzactie de pe mobil poate fi de maxim 20.000 RON (sau echivalent valuta), aplicatia se deconecteaza automat dupa cateva minute de inactivitate, iar definirea de beneficiari noi se face numai prin platforma Internet Banking. Ca un control suplimentar, clientii pot sa isi activeze, prin platforma Internet Banking, primirea de alerte sms sau email privind procesarea operatiunilor.
Demo mobile banking LIBRA
“Utilizatorii Libra Mobile Banking sunt companii din toate domeniile, cabinete ale profesiilor liberale si persoane fizice care, pe langa Internet Banking, au nevoie sa ordone operatiuni oricand, de pe terminalul cel mai apropiat de ei: telefonul mobil. Pentru ei, esentiale sunt trei caracteristici ale solutiei Libra Mobile Banking: simplitatea utilizarii acesteia, varietatea operatiunilor bancare disponibile pe mobil si faptul ca acceptam spre procesare imediata majoritatea operatiunilor, chiar si in zile nelucratoare sau in orele serii.”, a declarat Emil Bituleanu, presedintele Libra Internet Bank.
Pentru utilizarea serviciilor Libra Mobile Banking si Libra Internet Banking nu se percepe abonament lunar sau taxa de activare, iar comisioanele la operatiunile online si de pe mobil sunt reduse cu circa o treime fata de cele aplicate in sucursalele bancii.
.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: