[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Românii fac in medie doua tranzactii de plati pe saptamana, pe cardurile Revolut. In 2022, compania a stabilit un record de tranzactionare la comercianți: 203 milioane de plăți. Cu 90% mai mult(e) decat in 2021. Portofoliul de clienti a crescut cu 67% – adica un milion intr-un singur an!

30 ianuarie 2023

Practic, în 2022, la fiecare trei zile, un utilizator mediu al Revolut a făcut o plată către un comerciant local sau din străinătate, cu cardul (fizic sau virtual), cu un device mobil sau direct din aplicație. Valoarea medie a cheltuielilor realizate cu Revolut, pe parcursul anului 2022, de un utilizator mediu al aplicației financiare a fost de 2.181 de euro, iar valoarea medie a unei tranzacții a fost de 18,3 euro.

În 2022, clienții români au stabilit un nou record privind numărul de tranzacții realizate cu Revolut în scopul achizițiilor de bunuri și servicii – 203 milioane de tranzacții, cu 90% mai multe decât în 2021, în condițiile în care baza de clienți a progresat cu 67% (n.r. ceea ce inseamna un milion de clienti intr-un singur an!) în aceeași perioadă. Revolut, aplicația financiară britanică, are peste 25 de milioane de clienți la nivel global, din care 2,5 milioane în România, a doua piață după Regatul Unit.

Potrivit studiului realizat de Revolut[1], toate categoriile de cheltuieli au fost pe un trend ascendent, atât ca sumă totală, cât și ca număr de tranzacții, dar în topul creșterilor după numărul de tranzacții, în 2022 față de 2021, s-au aflat categoriile de bugete: divertisment (+37%), cumpărături/ shopping (+34%), restaurante (+33%).

Mai bine de o treime din cheltuieli, pentru alimente și produse de larg consum

Din datele agregatede aplicația financiară se poate vedea că, anul trecut, clienții Revolut din România au cheltuit cel mai mult la shopping (18% din suma totală a plăților către comercianți), procent inferior, totuși, celui înregistrat în 2021 de aceeași categorie de cheltuieli, care a reprezentat o cincime (20%) din suma totală a plăților către comercianți. Următoarele categorii de cheltuieli după ponderea deținută în volumul total al plăților au fost divertismentul (18%) și supermarketurile și magazinele alimentare (14%).

Un utilizator mediu din România a apelat cel mai des la Revolut pentru a plăti cumpărăturile obișnuite de alimente și produse de larg consum (39 de tranzacții pe an). Bugetul anual de cheltuieli al unui client mediu Revolut a arătat astfel: divertisment – 749 de euro/an, turism – 530 de euro/ an, shopping – 500 euro/ an, alimente și produse de larg consum – 375 euro/ an, restaurante, baruri, cafenele – 338 euro/ an, transport – 298 euro/ an și utilități – 246 euro/ an. Cel mai mic buget de cheltuieli a mers către sănătate – în medie, 191 de euro/ an/ client.

În ceea ce privește repartizarea cheltuielilor pe categorii de comercianți, românii au lăsat cei mai mulți bani în magazinele alimentare și în supermarketuri și tot acolo au efectuat și cele mai multe tranzacții pe parcursul anului. Valoarea medie a unei plăți realizate către acești comercianți a fost 10 euro/ client/ tranzacție. De asemenea, un client român a plătit, în medie, 40 de euro/ tranzacție pentru achizițiile din magazinele de articole vestimentare, 19 euro/ tranzacție în benzinării, 16 euro/ tranzacție în restaurante, baruri, cafenele, 15 euro/ tranzacție pentru servicii de telecomunicații, 14 euro/ tranzacție în farmacii, 10 euro/ tranzacție în fast-food-uri.

Românii au mai folosit Revolut ca să achite servicii de taximetrie și car-sharing (12 milioane de tranzacții), bilete pentru servicii de transport în comun (autobuz, metrou, ferry, 9,4 milioane de tranzacții), servicii de livrare mâncare (5,3 milioane tranzacții), produse de panificație și brutărie (3,2 milioane tranzacții), telecomunicații (3 milioane de tranzacții), produse digitale de divertisment – cărți, muzică, filme, conținuturi media (2,4 milioane de tranzacții).

O altă tendință importantă este aceea că românii apelează la Revolut atât pentru achiziții online sau pe platforme de e-commerce, cât și pentru achizițiile offline. Astfel, în top 10 după sumele plătite de către utilizatorii români de Revolut către diverși comercianți se află, pe primul loc, la fel ca în anii trecuți, Emag, urmat de Carrefour, Tazz, Dedeman, Bolt, Digi RCS-RDS, Uber, Vodafone, Engie, Enel Energie.

În topul comercianților după numărul de tranzacții realizate cu Revolut, pe primul loc se află Bolt (peste 3,3 milioane tranzacții), urmat de Uber (3,3 milioane tranzacții), Apple (3,1 milioane tranzacții), Carrefour (3 milioane tranzacții), Tazz (1,6 milioane tranzacții), Compania de transport local Cluj-Napoca (1,1 milioane tranzacții), Emag (1,1 milioane tranzacții), Google (1 milion tranzacții), McDonalds (960.000 tranzacții).


[1]  Date anonimizate și agregate, valabile pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?