[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Romanii au primit transferuri de peste 570 mil. euro, pe cardurile Revolut, in T1 2024. +68% fata de T1 2023! Cele mai mari cresteri au provenit din SUA si Italia.

14 mai 2024

Suma medie per transfer a scăzut în cazul remiterilor din Germania (-7%), Belgia (-8%), Irlanda (-2%) sau Franța (-10%), dar a progresat pentru transferurile din Statele Unite (+21%), Regatul Unit (+6%), Olanda (+3%). În ceea ce privește suma medie transferată per utilizator la nivelul întregului trimestru, cea mai mare creștere (+20%) a fost înregistrată pentru transferurile din SUA, urmate de cele din Italia (+12%).

Cifrele interne[1] ale Revolut arată că, în primul trimestru al anului 2024, transferurile internaționale de fonduri au crescut, comparativ cu primul trimestru al anului 2023, atât ca volume, cât și ca număr de tranzacții. Dinamica pozitivă este influențată și de creșterea bazei de clienți, căci tot mai mulți utilizatori tind să apeleze la aceste servicii pentru a trimite fonduri către prieteni, familii, cunoscuți sau pentru a primi, mai ales atunci când se află la distanță. De exemplu, numărul transferurilor de fonduri din primele zece piețe[2] de unde se trimit cei mai mulți bani în România a crescut cu 67%, iar suma totală transferată a depășit 570 de milioane de euro, în creștere cu 68% față de trim. I 2023.

Cele mai importante zece coridoare, după numărul de tranzacții efectuate, au fost Regatul Unit, Germania, Olanda, Belgia, SUA, Italia, Irlanda, Franța, Lituania și Danemarca. Cea mai mare creștere a sumelor totale trimise în România, cu 116%, a fost înregistrată pentru transferurile din Italia, iar a doua cea mai mare creștere a fost remarcată pentru transferurile din Germania (+97%). Suma medie transferată către un utilizator Revolut din România a fost de 3.251 euro, în primul semestru al anului (transferuri bancare), în ușoară scădere față de primul trimestru al anului trecut (-2.5%).

Creșterea adopției aplicațiilor de banking care oferă servicii globale, deservind milioane de clienți în toată lumea, se reflectă și în creșterea numărului de utilizatori care fac transferuri transfrontaliere de bani cu ajutorul acestor servicii. În primul trimestru al anului 2024, numărul utilizatorilor care au trimis bani prin transferuri bancare cu Revolut, în țara noastră, a crescut cu 63% numai în cazul primelor 10 piețe. Italia s-a situat pe prima poziție, cu o creștere de peste 93%.


[1] Data interne Revolut analizate în formă agregată și anonimizată, pentru perioada de referință 1 ianuarie 2024-31 martie 2024. Statisticile sunt valabile pentru primele 10 piețe după volumele de bani trimise către utilizatori Revolut din România prin transferuri bancare.

Cifrele nu sunt ajustate cu creșterea bazei de clienți.

[2]  Primele zece piețe după volumul transferurilor realizate în această perioadă din respectivele țări către România.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?