Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) analizează din perspectiva afectării interesului economic al consumatorului amânarea plăţii ratelor bancare cu 90 de zile pentru românii care au credite imobiliare şi nu numai, în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, Paul Anghel, directorul general al ANPC.
„În prezent, propun din perspectiva afectării interesului economic al consumatorului luarea în calcul a unei amânări de plată pentru 90 de zile a ratelor bancare pentru românii care au credite imobiliare, şi nu numai, bineînţeles cu respectarea contractelor, a legislaţiei privind creditarea, precum şi a normelor Băncii Naţionale a României.”, a spus Paul Anghel.
Se pare ca băncile comerciale din România au luat deja decizia la nivel de sistem bancar să amâne plata ratelor pentru anumite credite pentru o perioadă de timp, a spus, pentru MEDIAFAX, Adrian Vasilescu, consultant la Banca Naţională a României (BNR).
Acesta nu a precizat ce tipuri de credite vor beneficia de această facilitate, spunând în schimb că fiecare bancă îşi va înştiinţa clienţii şi debitorii în nume propriu.
„Băncile au luat iniţiativa. Deci fiecare bancă îşi face propriul program urmând să anunţe clienţii şi debitorii. Deja e o înţelegere la nivelul întregului sistem bancar”, a mai spus Vasilescu.
El nu a oferit detalii cu privire la durata amânărilor la plată.
„Nicio bancă nu ştie la ora asta şi nimeni nu ştie cum vor merge evenimentele. Toţi sperăm să se încheie povestea într-o lună-două.”, a mai precizat oficialul BNR.
În actualul context, Banca Transilvania a anunţat deja că prelungeşte perioada de graţie pentru cardurile de credit, primele obligaţii de plată pentru clienţi fiind doar în luna mai.
„Dorim să te scutim de drumuri la bancă şi extindem perioada de graţie la cardul tău până în luna mai. Astfel, nu mai ai obligaţie de plată în lunile martie şi aprilie. Prima obligaţie de plată o vei avea între 1-25 mai, aşa cum vei regăsi informaţiile în extrasul de cont”, scrie în mesajul trimis de echipa BT clienţilor săi.
CEC Bank este prima bancă din România care a anunțat astazi suspendarea plății ratelor la toate creditele (credite de nevoi personale, credite imobiliare / ipotecare și pentru carduri de credit), timp de o lună, pentru toți clienții persoane fizice.
De suspendare vor putea beneficia toți clienții băncii de stat, în condițiile în care CEC Bank are o proporție a clientelei digitalizate mult mai mică decât în cazul altor bănci.
Astfel, clientii persoane fizice vor putea sa-si plateasca ratele oricand, in termen de maximum 30 de zile de la scadenta. Pentru perioada de amanare de 30 de zile, nu se vor aplica penalitati, iar clientii nu vor fi raportati la Biroul de Credit. Durata contractului va ramane neschimbata, deci nu va fi necesara semnarea unor acte aditionale.
„Avand in vedere contextul actual, am decis sa actionam proactiv pentru a veni in ajutorul clientilor CEC Bank care trec printr-o situatie dificila in aceasta perioada. Astfel, CEC Bank a amanat pentru 30 de zile plata ratelor datorate de clientii persoane fizice, sperand ca astfel sa contribuim, prin masuri de distantare sociala, la reducerea raspandirii virusului. In functie de cum evolueaza situatia, vom ajusta masurile astfel incat sa venim in ajutorul clientilor nostri”, a declarat Bogdan Neacsu, presedinte – director general al CEC Bank.
In cazul Raiffeisen Bank, institutia precizeaza ca pentru creditele standard acordate de banca au, clientii au prin contract, opțiunea „vacanță trei rate”, de care pot beneficia în această situație – „asta înseamnă că pot opta sa amâne rata la credit o luna, doua sau trei”, a precizat Raiffeisen Bank România pentru wall-street.ro.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: