Produsul este oferit doar în moneda locală RON, cu dobândă fixă pe toată perioada creditului, și o durată de maxim 60 de luni. Clienții pot aplica direct în aplicație și pot primi până la 125.000 RON în câteva minute. Rata dobânzii este fixă pe toată perioada de creditare și variază între 6,99% și 15,59%, în funcție de profilul clientului. Aprobarea și gestionarea creditului este 100% online. Banii sunt disponibili imediat în contul clientului, după obținerea confirmării online de acordare a creditului, și posibilitatea de a solicita creditul de oriunde, oricând.
Revolut, aplicația financiară globală cu peste 20 de milioane de clienți în întreaga lume, din care peste 2 milioane în România, a anunțat, joi, lansarea ofertei sale de creditare pe piața din România. Primii clienți români ai Revolut Bank au fost invitați deja să aplice pentru creditul de nevoi personale negarantat. Produsul este oferit fără comisioane de emitere și rambursare anticipată.
Acesta este primul produs de împrumut pe care super-aplicația îl oferă clienților săi români. Contractul de credit este semnat cu o semnătură electronică calificată, iar fondurile sunt puse la dispoziție instant în contul clientului. Clienții vor putea să modifice data de rambursare lunară, să efectueze rambursări parțiale sau totale direct din aplicație și să-și verifice extrasul de credit în orice moment.
”Creditul de nevoi personale – în stilul Revolut, este ușor de obținut, direct din aplicație, în câțiva pași simpli, și foarte transparent în privința costurilor – singurul cost care se percepe fiind dobânda. Nu există comisioane de emitere și pentru rambursare anticipată și nici alte costuri ascunse. Împrumutul se adresează, pentru moment, clienților Revolut cu istoric de creditare al căror venit poate fi verificat online, însă este un proces etapizat și, în curând, vom fi în măsură să adăugăm și alte categorii acceptate.
Ca și în cazul altor produse Revolut, ne gândim mai întâi la clienți și ne străduim să le oferim o experiență de management al finanțelor personale complet diferită. Produsul nostru este disponibil 24/7 în aplicație. Clienții au libertatea de a accesa creditul cu ușurință oricând au nevoie de bani și pentru suma de care au nevoie, fără bătăi de cap sau comisioane suplimentare, atunci când obțin un împrumut sau îl rambursează”, a declarat Gabriela Simion, Director General al sucursalei Revolut din România.
”Acesta este doar începutul, intenția fiind să adăugăm, în viitorul apropiat, și alte produse de creditare cu costuri reduse care să ajute milioane de români să-și gestioneze mai eficient cheltuielile de zi cu zi”, a adăugat Gabriela Simion.
Cu peste 2 milioane de clienți persoane fizice, România este cea de-a patra piață europeană unde Revolut Bank lansează creditul de nevoi personale, după Polonia, Lituania și Irlanda.
___________________
Conform unui studiu realizat de o companie independentă pentru Revolut,[2] apetitul românilor pentru produse bancare și financiare se orientează tot mai mult spre soluții rapide, transparente și sigure de finanțare. 27% dintre participanții la acest studiu au declarat că ar fi interesați să acceseze, în următoarele 12 luni, carduri de credit, 20% credite de nevoi personale și 11%, produse de tipul Buy Now Pay Later (BNPL). Cel puțin 58% dintre respondenți au indicat costurile mai scăzute drept principalul motiv pentru preferința lor față de soluții de tipul fintech, cum sunt aplicațiile financiare, viteza (57%), siguranța serviciilor (37%) și diversitatea operațiunilor bancare (22%).
Revolut s-a lansat oficial pe piața din România în 2018, cu servicii de plăți și operațiuni de transfer de bani instant. De la acel moment până în prezent, peste 2 milioane de clienți au adoptat super-aplicația financiară, care a devenit numărul 1 pe piața locală, printre utilizatorii de fintech, 78% dintre aceștia menționând Revolut drept cea mai folosită aplicație din categoria ”all-things-money”.
Din 2018, Revolut a obținut licența bancară pentru a opera în UE, emisă de Banca Lituaniei și Banca Centrală Europeană (BCE). Ulterior, compania a depus eforturi pentru a pașaporta această licență în cât mai multe piețe din UE, ajungând, în prezent, la 30 de piețe din Spațiul Economic European (SEE), unde are peste 15 milioane de clienți (retail și business).
[1] Pot aplica doar clienții înregistrați în aplicație cu reședința în România, care au venituri declarate la autoritatea fiscală din România
[2] Studiu realizat de Reveal Marketing Research, pe un eșantion format din 1.256 de respondenți din România, în Iunie 2022
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: