[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Reteaua de Statii de Plata SelfPay s-a marit la 8.200 de unitati. Dupa lansarea din iunie in Irlanda, compania anunta ca „urmeaza Franta, Italia, Spania si alte tari din regiune”.

30 septembrie 2022

Compania Zebrapay, dezvoltator al soluțiilor SelfPay și al celei mai mari rețele de Stații de Plată de tip self-service din România, raportează la jumătatea anului un număr de tranzacții cu 20% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, la un volum al plăților cu 27% mai mare.

În primul semestru din 2022, veniturile SelfPay au crescut cu circa 18%, ca urmare a strategiei de diversificare și dezvoltare a portofoliului de servicii oferite utilizatorilor Stațiilor de Plată, nu mai puțin de 220 de servicii fiind astăzi accesibile prin acestea. Pe de altă parte, avansul veniturilor companiei se datorează și extinderii rețelei naționale de Stații de Plată, numărul acestora crescând până la 7.700 la finalul primului semestru din 2022 (o creștere cu 22% față de sfârșitul anului trecut).

Astfel, SelfPay este în prezent lider de piață după numărul total de terminale self-service, cu o cotă de aproximativ 70%. În luna septembrie a acestui an, rețeaua a ajuns deja la un număr de 8.200 de Stații de Plată.

Dezvoltarea și consolidarea la nivel local sunt completate de lansarea pe piețe din afara țării: astfel, în luna iunie Stațiile de Plată SelfPay și-au făcut intrarea pe piața din Irlanda, unde rețeaua numără deja 65 de unități și continuă creșterea, în perioada următoare compania urmând a-și lansa operațiunile în Franța, Italia și Spania, precum și în alte țări din regiune.

Primul trimestru al acestui an marchează și lansarea aplicației mobile SelfPay Now în România, care oferă funcționalitatea Cash Deposit, unică în Europa, prin care utilizatorii pot alimenta cu numerar cardurile bancare în timp real, fără a mai fi necesar să se deplaseze până la bancă. La 6 luni de la lansare, peste 50.000 de conturi au fost create de utilizatorii aplicației, în luna septembrie SelfPay Now ajungând să dețină peste 1% din piață ca număr de tranzacții de depunere de numerar pe card, conform cifrelor Băncii Naționale a României.

Pentru finanțarea acestor proiecte, anul trecut compania a emis obligațiuni în valoare de 3 milioane de euro și a accesat un credit de investiții în valoare de 1,2 milioane de euro, în 2022 fiind contractate credite de investiții în valoare de 4 milioane de euro. Investițiile masive din primul semestru din 2022 au fost direcționate mai ales în extinderea reţelei de Staţii de Plată şi către dezvoltarea platformei software proprii și a aplicației mobile.

„Anul 2022 aduce rezultate pozitive, peste prognozele din planul de afaceri al companiei și în linie cu evoluția din ultimii ani. Primele 6 luni ale anului au fost caracterizate, în principal, de eforturile companiei de creștere și eficientizare a rețelei naționale de Stații de Plată și de implementarea de noi servicii cu valoare adăugată pentru clienții noștri. Rezultatele de până acum, precum și evoluția proiectelor în desfășurare ne dau certitudinea că anul 2022 ne va arăta o creștere a businessului reflectată și în rezultatele financiare”, spune Adrian Badea, CEO Zebrapay.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?