Numărul de clienţi ai serviciilor internet banking în 2016 a continuat să crească cu un avans de peste 18%. Dintre acestia, numărul total de clienţi activi este de circa 2,2 milioane, creşterea y/y fiind de peste 15%, potrivit datelor centralizate de revista Piata Financiara.
Numărul persoanelor fizice active a ajuns la 1,8 milioane, cu 16,6% mai mult, iar cele juridice la peste 390.000, cu aproape 10% mai mult decât în 2015. Dintr-un total de peste 796.000 de firme active înmatriculate oficial în 2016, 49% sunt deja clienţi IB – cel putin din punct de vedere statistic.
În 2016 au fost efectuate aproape 93 milioane de tranzacţii, faţă de peste 75 milioane în 2015 (creştere de 23%). Creşterea numărului de tranzacţii efectuate de clienţii persoane fizice în 2016 a fost de cca. 15%. In cazul companiilor – numărul de tranzacţii a fost de peste 56 milioane, cu 24,2% mai mult decât în 2015. Valoarea tranzacţiilor efectuate de persoanele juridice a crescut în 2016 cu peste 37%(!)
Revista Piata Financiara apreciaza ca 2016 a fost, „de departe, anul exploziei pentru mobile banking”, chiar şi numai cu trei lansări de noi astfel de servicii (CEC Bank, Garanti Bank şi Banca Feroviară).
Astfel, numărul oficial de clienţi declarat de cele 14 bănci respondente a ajuns la 2,42 milioane, cu 135% mai mult decât în 2015. Numărul de autentificări în serviciile de mobile banking a crescut până la peste 87 milioane, reprezentand un salt de 214%, numărul de tranzacţii a crescut cu 207%, iar valoare tranzacţiilor, de 7,2 miliarde euro, a consemnat un salt de 205%.
Cercetarea, realizată pentru cel de-al noulea an consecutiv de Piaţa Financiară pe baza datelor furnizate de 17 bănci comerciale participante la studiu, a evidenţiat meritele instituţiilor de credit care au furnizat în 2016 servicii internet şi mobile banking clienţilor din România.
Bbăncile respondente cumulează 81,65% din totalul activelor de 394 miliarde lei ce se regăseau la final de 2016 în sistemul bancar românesc. Din cercetare au lipsit Unicredit Ţiriac Bank, Citibank, Credit Europe Bank, Carpatica/Patria, Venetto, Intesa San Paolo, ProCredit Bank, Credit Agricole şi BRCI.
Sursa: efinance.ro
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: