[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

PwC CEO Survey: Transformarea digitală urcă pe primul loc în topul priorităților de investiții ale directorilor generali din România, după pandemie

17 august 2021

Întrebați despre modul în care și-au schimbat intențiile de investiții ca urmare a crizei provocate de pandemie, directorii generali din România au menționat în ordine, după transformarea digitală (85%), inițiativele în vederea eficientizării costurilor (83%), stilul de conducere – leadership și dezvoltarea talentelor (79%), securitatea cibernetică (76%).

Marea majoritate (85%) a directorilor generali din România planifică creșteri ale investițiilor în transformarea digitală, în următorii trei ani, potrivit sondajului CEO Survey 2021, realizat de PwC România. Astfel, transformarea digitală urcă pe primul loc în topul domeniilor pentru care executivii vor aloca mai multe fonduri.

”Transformarea digitală a surclasat în 2021 eficientizarea operațională care a fost prioritară în ultimii ani și care ne-am fi așteptat să rămână dominantă, mai ales pe fondul crizei sanitare, așa cum a fost în criza financiară din urmă cu un deceniu. Orientarea spre digitalizare este atât un efect al situației din ultimul an și jumătate, în care tehnologiile au însemnat inclusiv supraviețuirea afacerilor, cât și o mai mare conștientizare, tocmai datorită acestui context recent, că viitorul aparține digitalizării”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Sondajul mai arată că 41% dintre liderii de organizații au ca prioritate creșterea productivității prin automatizare și tehnologizare pentru a-și asigura competitivitatea pe piață. Tehnologiile inteligente, cum ar fi RPA, machine learning și chatbot oferă companiilor noi oportunități de a îmbunătăți performanța proceselor operaționale și de a realiza economii semnificative.

Majoritatea companiilor au investit în ultima vreme în tehnologie și vedem că 85% spun că vor să investească mai mult. Dintre aceștia, peste jumătate (53%) vor investi în digitalizare cu cel puțin 10% în plus față de anii anteriori. Dar, pe lângă investiții, companiile ar trebui să fie preocupate de modul în care integrează tehnologiile în modelul de afaceri ca să putem vorbi cu adevărat de transformare digitală. Transformarea digitală este o abordare strategică, centrată pe digitalizare, care înseamnă mult mai mult decât îmbunătățirea unor servicii sau produse datorită tehnologiei. Așadar, marea majoritate a companiilor sunt abia la începutul acestui drum spre digitalizare și necesită investiții mai mari. De exemplu, la nivel global, studiile noastre arată că doar 5% dintre companii sunt acum cu adevărat digitale,” explică Dinu Bumbăcea.

În noul context, este de așteptat ca utilizarea analizelor avansate de date să fie mai intensă și adoptarea Inteligenței Artificiale (AI) în fundamentarea deciziilor de management, inclusiv a celor de gestionare a riscurilor, să se facă pe scară largă. Prin urmare, 62% dintre directorii generali au afirmat că se vor concentra mai mult asupra digitalizării funcției de management al riscurilor.

Interesul directorilor generali din România pentru transformarea digitală este similar cu cel exprimat de liderii globali  și regionali,  care de asemenea planifică creșteri de peste 10 procente ale investițiilor în transformarea digitală.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?