Programul, care cuprinde producători din toate județele țării, a generat comenzi cu valoare totală de peste 13 milioane de lei în 2019, cu aproape 20% mai mult față de 2018. In cei trei ani de la lansare, valoarea totala a vanzarilor generate a fost de 30 mil. lei.
Cele mai bine vândute produse au fost produsele textile, produsele home&deco, hainele pentru copii și jucăriile.
In top 3 judete in programul „Deschide Romania” (altele in afara de Ilfov) sunt Cluj – 108 companii, Iasi – 68 companii si Timis – 56 companii.
„După trei ani de program Deschide România, care susține micii producători locali să își dezvolte afacerea, vedem rezultate care ne motivează să ne concentrăm și mai mult pe această platformă, parte din eMAG Marketplace. Am reușit ca, într-un timp destul de scurt, să triplăm numărul de comenzi plasate și să aducem în stoc peste jumătate de milion de produse fabricate 100% în România. Deschide România aduce mai aproape de clienți o varietate mai mare de produse autohtone și valoare adăugată comunităților locale prin încurajarea economiei sociale”, a spus Florin Filote, director eMAG Marketplace.
Antreprenorii care doresc să se înscrie în program își pot alege orice domeniu de activitate, cu excepția industriei alimentare. Pentru a face parte din program, companiile producătoare trebuie să aibă o cifră de afaceri nu mai mare de 500.000 de lei în anul fiscal anterior și orice produs propus spre comercializare să fie fabricat exclusiv în România. Participanții la program beneficiază de un regim special de comisioane, iar ONG-urile nu plătesc comision.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: