[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Primul showroom eMAG din afara Romaniei se deschide in Ungaria, la Budapesta. Retailerul tinteste vanzari de 300 de mil. euro pana la finalul acestui an si un miliard de euro in cinci ani.

24 iunie 2020

eMAG face un pas important în diversificarea canalelor de vânzare în străinătate și inaugurează primul showroom din afara României, în Ungaria. eMAG Ungaria țintește vânzări de 300 de milioane de euro până la finalul anului 2020 și vânzări de un miliard de euro în cinci ani, „fapt ce o poziționează drept cea mai mare companie românească din Ungaria și una dintre cele mai importante companii de ecommerce din Europa Centrală și de Est”, potrivit comunicatului.

Amplasat în centrul orașului Budapesta, showroom-ul eMAG oferă clienților acces la cele mai noi produse din categoria electro-IT precum telefoane mobile, tablete, televizoare, electrocasnice mici, dar și produse pentru îngrijire personală, jucării și accesorii. Mai mult, clienții vor putea să ridice din showroom comenzile plasate online.

Pentru a diversifica opțiunile de ridicare personală a comenzilor, eMAG Ungaria va inaugura 100 de easybox-uri până la următorul Black Friday, dintre care 50 vor fi funcționale până în luna septembrie.

Inspirați de rezultatele de acasă, plănuim ca până la finalul anului să deschidem încă trei showroom-uri în Ungaria. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte dezvoltate până acum de echipele eMAG Ungaria și Extreme Digital, după fuziunea de anul trecut, cu sprijinul colegilor din România”, a declarat Tudor Manea, Vicepreședinte eMAG România, Bulgaria și Ungaria.

În martie 2019, eMAG Ungaria și Extreme Digital au anunțat fuziunea care, susținută de investiții în dezvoltarea de tehnologie în România, a condus la consolidarea poziției de lider a eMAG în regiune.

Echipa din Ungaria numără în prezent 500 de angajați, iar până la finalul anului urmează să ajungă la 550.

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România și a devenit un lider regional, exportând modelul local în Bulgaria, Ungaria și Polonia.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?