[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Posta Romana va intermedia vanzarea de carduri prin reteaua proprie din primul trimestru al anului viitor

30 octombrie 2015

Posta Romana si Nexte Bank au incheiat un acord de principiu privind intermedierea produselor si serviciilor bancare la ghiseu, in reteaua de retail a operatorului national de servicii postale. Acordul, care stabileste termenii si conditiile de implementare a proiectului, va fi transmis, in zilele urmatoare, spre aprobare Bancii Nationale a Romaniei (BNR), se arata intr-un comunicat al Postei.

Acest parteneriat permite operatorului national de servicii postale sa-si diversifice portofoliul, „conditie obligatorie pe o piata in care posta clasica isi accentueaza declinul”, dupa cum spune chiar directorul general al institutiei, iar celor de la Nexte Bank le ofera o buna oportunitate de crestere prin extinderea serviciilor de retail la nivel national.


Negocierile dintre Posta Romana si Nextebank au debutat in martie 2015, dupa finalizarea unui proces de selectie si evaluare desfasurat in conditiile legii aplicabile. Posta Romana va pune la dispozitia clientilor produsele de retail ale Nextebank – credite, depozite, carduri – in cea mai mare parte a retelei de unitati postale.

„Semnarea acestui acord inseamna trecerea intr-o etapa avansata a unuia dintre proiectele-cheie in strategia de dezvoltare a Postei Romane. Intermedierea de servicii bancare dedicate clientilor traditionali ai Postei si permite operatorului national de servicii postale sa-si diversifice portofoliul, conditie obligatorie pe o piata in care posta clasica isi accentueaza declinul. Mai mult, proiectul contribuie la reducerea ponderii pe care o reprezinta populatia nebancarizata din Romania, in contextul in care Posta Romana este una dintre companiile cu cele mai extinse retele teritoriale, inclusiv in zona rurala”, a declarat directorul general al Postei Romane, Alexandru Petrescu.

Proiectul celor doua entitati are la baza modele aplicate cu succes de administratii postale din Europa. Mai mult, proiectul va presupune „investitii importante” in pregatirea profesionala a angajatilor Postei, in oficiile postale si in dotarea acestora cu tehnologie specifica acestui tip de servicii. In plus, proiectul va duce la cresterea veniturilor salariatilor Postei Romane, bazata pe performanta, se mai arata in comunicat.

„Dupa o analiza atenta si detaliata, am reusit sa concretizam un proiect complex, care sa aduca beneficii tuturor celor implicati: clienti, Posta Romana, Nextebank. In linie cu strategia de crestere a bancii, unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect este incluziunea financiara a unor segmente specifice de populatie. In acest sens, Nextebank isi va adapta oferta pentru a permite tuturor clientilor Postei Romane sa acceseze servicii bancare moderne, insa, in acelasi timp, simple si accesibile. Urmeaza o etapa foarte importanta, si anume obtinerea aprobarii proiectului nostru de catre BNR. Speram ca dupa obtinerea acordului de la banca centrala sa putem demara proiectul in primul trimestru al anului viitor”, a declarat Horia Manda, presedintele Consiliului de Administratie al Nextebank.

Posta Romana nu este la prima tentativa de a oferi servicii si produse financiare. Incepand cu aprilie 2009, institutia lansa, impreuna cu Advanced Payment Solution Ltd., un card prepaid sub licenta MasterCard cu care – de asemenea – dorea sa rezolve problema incluziunii financiare a romanilor din mediul rural. Proiectul a fost un fiasco, fiind abandonat dupa cativa ani in care s-a reusit emiterea a mai putin de 2.000 de carduri.

Posta Romana este detinuta de statul roman, prin Ministerul pentru Societatea Informationala, in proportie de 75%, si de Fondul Proprietatea (FP) in proportie de 25%. Compania detine cea mai mare retea de distributie la nivel national, insemnand peste 80% din totalul subunitatilor postale care opereaza, in prezent, in Romania. Peste 19 milioane de locuitori beneficiaza de serviciile Postei Romane si peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reteaua postala proprie. Compania a incheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), dupa cinci ani de pierderi.

Nextebank este o banca romaneasca, fondata in anul 1993, sub numele de Banca Romexterra. Incepand cu luna aprilie 2014, institutia are un nou actionar principal: Fondul de Investitii Emerging Europe Accession Fund (EEAF). Principalii investitori in EEAF sunt Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Fondul European pentru Investitii (FEI) – parte din grupul Bancii Europene pentru Investitii, Banca de Comert si Dezvoltare a Regiunii Marii Negre, DEG – parte a grupului bancar german KFW. Nextebank finanteaza, in principal, IMM-uri si microintreprinderi si doreste ca, prin acest proiect, sa isi extinda serviciile de retail, adresandu-se atat populatiei din zonele urbane, cat si celei rurale.

Comentarii (1)
  1. Anca spune:

    Cred ca glumiti! In situatia in care stau la coada minim 30 min pentru un colet, daca va mai diversificati oferta de produse nu mai am nicio sansa sa fac cumparaturi online la magazinele care livreaza exclusiv prin posta 🙁

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?