[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Posta Romana lanseaza o cerere de oferta bancilor pentru prestarea de servicii financiare

6 august 2013

Posta Romana intentioneaza sa-si diversifice gama de prestatii prin introducerea de servicii financiar bancare in oficiile postale, altele decat colectarea ratelor la credite si a primelor de asigurare. Sunt vizate servicii in care Posta Romana se va comporta ca un agent de vanzari pentru institutiile financiare interesate. Astfel prin intermediul Postei, bancile ar putea atrage clientela si implicit resurse – mai ales din mediul rural – si pot dezvolta reteaua de acceptare a cardurilor prin montarea de ATM-uri.

In perioada 6 august – 6 septembrie 2013 proiectul va fi prezentat institutiilor financiar bancare interesate de colaborarea, in acest domeniu, cu Posta Romana.


„Compania Nationala Posta Romana urmareste crearea unei oferte de produse si servicii bancare la nivel national, din punctul de vedere al acoperirii teritoriale, concretizata intr-un proces puternic de bancarizare si incluziune financiara la nivel national. Proiectul va asigura accesul oricarui cetatean la produse si servicii bancare si va respecta legislatia in domeniu”. potrivit comunicatului de presa emis astazi.

Posta Romana a mai lansat un proiect care isi propunea, de asemenea, incluziunea financiara la nivel national, prin oferirea de servicii financiare catre milioanele de romani care nu detineau card bancar, mai ales in mediul rural. Este vorba despre primul card prepaid, embosat, prevazut cu cip si PIN, emis pe piata locala sub licenta MasterCard, inca din martie 2009.

„Avand in vedere increderea consumatorilor in reputatia Postei Romane cat si reteaua sa de peste 7.000 de subunitati postale, se va ajunge la acei consumatori care inca nu au avut posibilitatea sa experimenteze libertatea financiara pe care o faciliteaza cardul bancar.”, declara atunci Rich Wagner, chief executive officer APS, partenerul de proiect al Postei Romane.

„APS si MasterCard sunt partenerii perfecti pentru a implementa strategia Postei Romane de a-si promova produsele financiare catre milioanele de consumatori romani care nu au un cont bancar.”, era declaratia Matt Lanford, Vice President si Prepaid Products Lead-Europe, MasterCard (citat in comunicatul oficial de presa).

Proiectul a fost un esec, produsul fiind emis in mai putin de 2.000 de bucati astfel incat a fost retras din oferta – cel putin pe site-ul oficial al Postei astazi el nu se mai regaseste la sectiunea produse si servicii. Speram ca de aceasta data, oferta Postei „concretizata intr-un proces puternic de bancarizare”, sa fie ceva mai coerenta si mai atractiva.

In prezent, prin Posta Romana se deruleaza un singur serviciu financiar specializat. Este vorba despre EUROGIRO CONT, serviciu furnizat de Eurogiro in parteneriat cu Deutsche Bank, prin care se poate realiza transmiterea de sume de bani catre orice titular de cont bancar din lume.

Se pot trimite sume de bani in numerar in orice cont bancar din strainatate si se pot achita plati din intreaga lume, in numerar, de la orice titular al unui cont bancar de la orice banca din lume, precum si de la orice administratie postala care are un acord cu Deutsche Bank.

Expeditorii din intrega lume, titulari de conturi bancare, pot expedia pentru beneficiarii din Romania sume exprimate in 40 de valute. Suma maxima pe transfer este de 5000 de Euro. Achitarea in Romania se realizeaza in numerar, in valuta Euro, intr-un termen de maxim 4 zile lucratoare de la expedierea sumei, traiful postal fiind de 3,7% din valoarea transferului.

Tot astazi, compania a anuntat ca incepand cu trimestrul IV al anului 2013 va deveni operational sistemul de franciza postala prin care persoanele fizice sau juridice interesate vor putea opera servicii postale sub brandul Posta Romana. Aceasta inseamna ca in zonele geografice unde nu se justifica mentinerea unui oficiu, va fi delegata o persoana care sa presteze serviciile postale. Acea persoana nu va fi angajatul Postei Romane ci un partener de contract, care va fi platit prin comisioanele aferente serviciilor prestate.

Compania Nationala Posta Romana parcurge un proces de restructurare si modernizare ce are ca obiective principale cresterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei, asigurand astfel premisele cresterii competitivitatii Postei Romane pe piata serviciilor postale, piata liberalizata incepand cu luna ianuarie 2013.

Posta Romana este lider pe piata serviciilor postale in Romania si unicul prestator de serviciu postal universal. Compania opereaza printr-o retea de peste 5.600 de oficii postale cu acoperire nationala si are la ora actuala un numar de 32.000 de angajati.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?