[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Posta revine asupra deciziei de a nu livra catre adresele postale in care se afla persoane in carantina

6 martie 2020

Compania Naţională Poşta Română se alătură demersurilor instituţionale de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 şi a dispus măsuri administrative pentru contactul controlat al salariaţilor poştali cu persoanele aflate în carantină sau autoizolare.

„Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poștale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, precizăm că a fost o decizie cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care instituţiile abilitate urmau să ne transmită modalitatea de lucru stabilită, în vederea colaborării cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu persoanele care se află în situaţiile mai sus menţionate.”, potrivit comunicatului.

În acest moment, ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătaţii s-a stabilit faptul că nu există riscul de contaminare, atâta timp cât distribuirea prestaţiilor sociale către persoanele aflate în autoizolare se realizează de către poştaşii dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie.

„Pentru cazurile excepţionale şi anume persoane care sunt deja internate în spital, există posibilitatea întocmirii unei procuri în baza careia aparţinatorii vor putea ridica prestaţiile sociale cuvenite, precum şi toată corepondenţa.”, mai precizeaza compania.

„Persoanele afectate de coronavirus respectiv cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Mai ales în condiţiile actuale în care au nevoie de medicamente, hrană. La fel cum acestor persoane suspecte de virus, autoizolate la domiciliu, cineva la duce de mâncare şi orice alt lucru necesar, şi pensia le va fi livrată! Poşta Română trebuie să îmi prezinte soluţii pentru ca, în condiţii de siguranţă, toţi pensionarii, toţi beneficiarii de ajutoare sociale să-şi primească drepturile.”, a precizat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a trimis, joi, o circulară către oficiile poştale în care precizează că, începând din aceeaşi zi, în toate locaţiile pentru care s-a instituit măsura de carantinare în spaţii special amenajate sau la domiciliu sau sunt în autoizolare, Poşta Română va suspenda orice activitate de livrare a trimiterilor poştale, a drepturilor de protecţie socială, precum şi a oricăror altor servicii/prestaţii care implică contactul direct între salariaţii poştali şi persoanele aflate în carantină/autoizolare.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?