Intr-un recent editorial, Elena Ungureanu (foto) – country manager Visa Romania, spune ca peste 10 ani, portofelul nu va mai fi un simplu loc unde „ținem bani”, ci un asistent financiar personal, inteligent și adaptat fiecăruia dintre noi.

„Digitalizarea a accelerat o tranziţie firească: mutarea portofelului fizic pe telefon. Următorul pas este transformarea portofelului digital într-un asistent financiar activ, care nu doar păstrează bani, ci ne ajută să luăm decizii mai bune în timp real. Schimbarea majoră nu va fi o nouă aplicaţie „minune”, ci trecerea de la un model standardizat la unul personalizat. Mai puţine soluţii financiare uniforme, la fel pentru toţi, şi mai multe opţiuni adaptate fiecărei persoane şi nevoilor ei.„
„Un alt pas major este tokenizarea, care poate suna prea tehnic, dar ideea din spatele ei este una simplă: transformarea diferitelor tipuri de valoare în format digital, astfel încât acestea să poată fi transferate, gestionate şi protejate mai uşor şi mai sigur. Asta înseamnă că, în timp, portofelul ar putea conţine nu doar bani, ci participaţiuni la diverse proprietăţi, obligaţiuni digitale, bunuri culturale sau alte tipuri de active digitale care pot fi alese uşor, doar prin intermediului unui „tap”.
Iar identitatea va urma aceeaşi direcţie. În loc să trimitem mereu aceleaşi documente, vom putea dovedi lucruri simple – precum vârsta, statutul de abonat sau eligibilitatea pentru un serviciu – prin acreditări digitale, fără a dezvălui mai multe date decât este necesar. Această schimbare poate simplifica masiv interacţiunea cu diverse instituţii, companii sau servicii, reducând birocraţia şi riscul de erori sau fraude.„
„Poate cea mai importantă transformare nu este tehnologică, ci conceptuală. Portofelul digital nu va mai fi un „loc unde ţii bani”, ci un sistem care te ajută să gestionezi valoarea – cum o câştigi, cum o cheltuieşti, cum o muţi şi cum o protejezi. În locul unei super-aplicaţii care încearcă să facă totul, viitorul arată mai degrabă ca o reţea de servicii care lucrează împreună: sigure, interoperabile şi adaptate fiecărei persoane.”
Articolul complet aici
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: