[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Piata auto ar putea dubla valoarea comertului electronic din Romania

26 februarie 2018

Următoarea mare piaţă care va fi transformată de comerţul on­line este cea auto, care se ridică la circa 3 mld. euro în Româ­nia, pe măsură ce tot mai mulţi dea­leri vor lansa oferte online şi vor veni cu noi servicii precum livratul auto­mo­bi­lului direct la uşa clientului.

Anii care vor urma vor aduce o creş­tere exponenţială pe măsură ce marii ju­cători precum Automobile Bavaria, Porsche România sau chiar Automobile Dacia discută tot mai intens subiectul şi vor lansa sau chiar au lansat deja astfel de servicii online.

Spre exemplu, pe această nouă piaţă, a co­mer­ţului online cu automobile, calitatea foto­gra­fiilor din prezentarea automobilului, ser­vice-ul care pregăteşte de vânzare maşini se­cond-hand, dar şi cât de des este actualizat site-ul pe care sunt prezentate acestea repre­zin­tă „cheia succesului“ pe o piaţă auto extrem de competitivă precum Germania, explică George Dorobanţu, CEO al Grupului Automo­bile Bavaria, care supervizează atât activitatea din România, cât şi pe cea din Germania.

„În Germania 60-70% din vânzările de rulate pe care le facem sunt vânzări online în care nici măcar nu interacţionezi cu clientul final. Totul se comunică online, se plăteşte online, iar maşina i se livrează acasă. Vânzările vor merge inclusiv către online şi tot mai puţin către mediul tradiţional, unde clientul vine în showroom. Pentru dealerul din Germania vânzătorul reprezintă numai 15-20% din vânzări“, explică George Dorobanţu.

In luna decembrie a anului trecut, Dacia a prezentat o ofertă exclusiv online pentru noul Duster, prin care clientul achita online avansul, după care încheia achiziţia la ce dealer dorea. În acest context, Hakim Boutehra, directorul general al Renault Commercial Roumanie, compania care vinde în România mărcile Dacia, Renault şi Nissan, declara într-un interviu acordat ZF faptul că ia în calcul extinderea numărului modelelor vândute ca oferte online.

Sursa: ZF

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?