[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Peste un milion de carduri sunt inregistrate in aplicatia BT Pay (unul din patru). Numarul platilor cu mobilul a crescut de cinci ori in iunie 2020 fata de iunie 2019.

14 august 2020

Banca Transilvania a ajuns la peste un milion de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Fitbit Pay şi Garmin Pay, iar numărul plăţilor cu telefonul a crescut de cinci ori în iunie 2020 faţă de iunie 2019, potrivit comunicatului de prezentare a rezultatelor financiare aferente primului semestru din acest an.

Peste 30.000 de carduri emise în România de alte bănci şi de fintech-uri au fost înrolate în BT Pay pentru transferuri de bani.


Peste 100.000 de retrageri au fost generate cu BT Pay pentru a retrage cu ajutorul aplicaţiei bani cu telefonul de la bancomatele Băncii Transilvania.

Implicarea BT în contextul COVID-19

De la începutul pandemiei şi până la finalul lunii iunie a.c. au fost lansate 12 facilităţi de banking online, printre care: cardul digital apare în aplicaţia BT Pay înainte ca un client să îl primească în format fizic; deschiderea online de cont curent (NEOcont); posibilitatea de a retrage cu BT Pay bani cu telefonul de la toate bancomantele băncii; opţiunea donaţii prin telefon; lansarea unor hub-uri de cumpărături online cu comercianţi care sunt clienţi BT, şi anume #Directlatine şi #InMişcare; posibilitatea pentru companii de a comanda Carduri de masă online, prin aplicaţia BT Tichet etc.

Din cele peste 1.700 de ATM-uri BT, circa 520 sunt bancomate multifuncționale BT Express Plus, care permit operațiuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop. În primele 6 luni ale acestui an, numărul depunerilor de numerar prin BT Express Plus a depăşit 4,6 milioane, ceea ce înseamnă aproape 780.000 depuneri de numerar/lună.

De sapte ori mai multe interacţiuni în martie – iunie a.c. faţă de ianuarie – februarie a.c. în aplicaţia BT Visual Help. Creşterea de la o lună la alta a fost constantă, ajungând la aproape 83.000 în iunie.

Continuarea planurilor de online banking este una dintre prioritățile BT până la finalul anului. NEO, noua platformă de Internet Banking şi Mobile Banking, este în etapa de testare finală cu utilizatori reali. În prezent versiunea beta este testată de o parte dintre clienți.

De asemenea, BT „va continua sa investeasca susţinut pentru a creşte şi poziţiona BT Pay ca fiind prima super-aplicaţie de plăţi din România”, care integrează mai multe tipuri de facilităţi şi devine parte din viaţa de zi cu zi a clienţilor.

Rezultatele financiare la 30 iunie 2020

Activele Grupului Financiar Banca Transilvania au ajuns la 98,4 miliarde lei la finalul semestrului întâi din acest an, creditele au crescut până la 40,7 miliarde lei, iar depozitele clienţilor au ajuns la 80,0 miliarde lei, din care 57,2 miliarde lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 22,8 miliarde lei, ale persoanelor juridice. Eficienţa operaţională a băncii se păstrează la nivel confortabil şi este de 47,60%.

Profitul ne consolidat al Grupului BT este de 690,06 milioane lei, din care cel al băncii este de 607,41 milioane lei. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu peste 82 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT.

Considerând efectele crizei de sănătate şi economice, costul riscului pe perioada primului semestru din 2020 a fost la 1,3% comparativ cu 0, în perioada similară a anului trecut. În 6 luni din 2020, soldul provizioanelor a crescut cu 16,5% până la 2,951 mil. lei, comparativ cu soldul de la finalul anului 2019 (2,533 mil. lei).

Raportul aferent semestrului I/2020, întocmit în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 24 din 2017 privind emitenții de instrumente financiare şi operațiuni de piață, este disponibil pe site-ul BT, secțiunea Relații investitori, în 14 august a.c., începând cu ora 9.00.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?