Numărul de tranzacții cu carduri de masă în restaurante a crescut în prima jumătate a anului cu peste 24%, anunță Edenred Romania, cea mai mare companie emitentă de carduri preplătite și tichete de beneficii pentru companii și salariați.
Peste 1.000.000 de angajaţi din România dețin în prezent carduri de masă Edenred, dintr-un total de 1.300.000 de angajați care beneficiază la locul de muncă de tichete de masă emise de Edenred.
Cardurile de masă Edenred sunt acceptate în peste 4000 de restaurante la nivel național. Valoarea medie a unui prânz achitat cu carduri de masă Edenred este de 25 de lei.
„Împreună cu o serie de restaurante, am derulat campanii de marketing cu oferte speciale adresate utilizatorilor de tichete de masă, iar volumul tranzacționat în restaurantele respective a crescut cu 35%”, declară Dana Sîntejudean, Director General Edenred România & Moldova.
Criteriile după care utilizatorii cardurilor de masă aleg restaurantele în care vor lua masa sunt calitatea mâncării, prețul, proximitatea față de locul de muncă, posibilitatea plății cu carduri de masă și specificul restaurantului (tip de bucătărie).
În general, preferințele angajaților pentru pauza de prânz cu carduri de masă se îndreaptă către restaurante independente, cu meniuri creative si convenabile, precum și către restaurante din mall-uri și din apropierea zonelor de afaceri, în zonele urbane mari.
„Obiceiurile alimentare ale angajaților români s-au schimbat semnificativ în ultimii 3-5 ani, pauza de prânz începând să devină o constantă a zilei de muncă, în special în zonele urbane mari. Cardurile de masă, care permit plăți rapide și flexibile și creșterea valorii zilnice a tichetelor de masă la 15.18 lei, față de 9.57 lei în urmă cu 3 ani, au susținut puternic tendința angajaților de a lua masa de prânz în afara locului de muncă. Angajații merg mai des împreună în pauza de prânz, au devenit mult mai atenți în criteriile de alegere a restaurantului și sunt foarte receptivi la calitatea ingredientelor, la opțiunile de meniuri speciale, la promoții, dar și la design-ul și atmosfera din restaurantele alese”, adaugă Dana Sîntejudean.
Edenred are pe plan local peste 35.000 de companii client, 1.5 milioane de angajați utilizatori ai soluţiilor sale de beneficii și 65.000 de comercianţi parteneri, deserviţi de o echipă de peste 200 de angajaţi.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: