În contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată.
Astfel, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015.
ANPC isi propune a amendeze Legea nr.151/2015, în viitoarea sesiune parlamentară. „Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri,” potrivit comunicatului institutiei.
”Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin.” – Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice
Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice, este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire încă un an.
Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare, pot opta pentru procedura prin lichidare de active.
Persoanele fizice care au peste vârsta standard de pensionare și au pierdut jumătate sau total capacitatea de muncă, pot beneficia de ștergerea datoriei, în cazul în care valoarea acesteia este de maximum 10 salarii minime pe economie.
Persoanele interesate să acceseze aceste proceduri se pot informa de pe site-ul ANPC, sau pot lua legătura cu birourile teritoriale de insolvență din cadrul comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: