PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, anunță numirea lui Florin Stoleriu în funcția de Director de Vânzări. În acest rol, Florin coordonează cea mai extinsă echipă din cadrul PayPoint, departamentul ce reprezintă interfața dintre companie și reţeaua de retail, responsabil de dezvoltarea teritorială a PayPoint și de relația directă dintre companie și comercianții parteneri.
„Numirea lui Florin în poziția de Director de Vânzări vine într-un context cu multe provocări si obiective ambiţioase pentru PayPoint, generat de dinamica naturală a pieţei dar şi de achiziția companiei Payzone, în octombrie 2017. Experiența vastă a lui Florin în domeniul vânzărilor, în special în industria bunurilor de larg consum, este necesară cu atât mai mult în acest moment şi va juca un rol decisiv în creionarea şi implementarea strategiei pe termen mediu şi lung.”, potrivit comunicatului de presa.
Florin activează în vânzări de peste 20 ani, consolidându-și cariera alături de nume importante cum ar fi Inbev România/Bergenbier, Fabryo sau Policolor. Acesta a condus echipe extinse și a deținut diverse funcţii, de la Manager Regional, Senior Brand Manager, Director Comercial și, înainte de a se alătura PayPoint, Business Unit Director la Policolor. Florin a urmat cursurile Universității Tehnice din Iaşi şi este absolvent al programului Executive MBA din cadrul ASEBUSS. De-a lungul carierei si-a dezvoltat continuu nivelul de expertiza în managementul vânzărilor, dezvoltarea şi lansarea de produse, trade marketing şi proiectarea de politici comerciale.
Florin Stoleriu, Director de Vânzări al PayPoint România, a declarat: „M-am alăturat cu încredere companiei PayPoint pentru că întotdeauna mi-a plăcut să-mi aduc contribuţia la dezvoltarea liderului de piaţă. Mă voi concentra pe trei aspecte esenţiale în opinia mea: consolidarea unei echipe cu oameni pasionaţi şi cu atitudine de învingători, implementarea unor procese interne eficiente şi promovarea unor relaţii de parteneriat win-win cu comercianţii din reţea. În calitate de lider de piaţă suntem obligaţi să găsim permanent soluţii inovatoare şi să redefinim standardele de eficienţă.”
Mugur Dogariu, Managing Director al PayPoint România, a declarat: „Dinamica specifică a pieţei în care operăm, provocările aduse de alăturarea Payzone echipei şi reţelei de comercianţi PayPoint, dar şi proiectele viitoare ce vor trebui implementate în teren cu brio, au determinat aducerea în echipa noastră a unui Director de Vanzări cu experienţa şi competenţele lui Florin. Vânzările reprezintă motorul companiei, iar PayPoint avea nevoie de un profesionist care să ducă acest departament la următorul nivel, consolidând poziţia de lider pe segmentul de piaţă în care operăm. Suntem siguri că Florin are toate atuurile necesare pentru a face acest lucru și îi urăm bun venit în echipa PayPoint.”
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: