[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Pago raporteaza 1 mil. de facturi platite si 100.000 de utilizatori in aplicatie. Compania pregateste lansarea serviciului de donatii.

8 iulie 2019

Donațiile vor putea fi realizate începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, iar până atunci vor fi selectate 15 ONG-uri din categoriile educație, participare civică, social, sănătate și sport sau altele, care vor fi promovate timp de un an în aplicația Pago și pe canalele Pago și ale partenerilor.

Pago, aplicația pentru plăți care a ajuns la peste 1 milion de facturi plătite în aplicație și peste 100.000 de utilizatori activi, pregătește extinderea funcționalităților pentru a găzdui realizarea de donații către ONG-uri, fără costuri suplimentare, direct din aplicație, cu un singur tap.


Funcționalitatea va fi activată începând cu luna septembrie 2019, după încheierea unui proces de selecție a celor 15 ONG-uri care vor fi prezentate în aplicație. Selecția va include o perioadă de aplicații, urmată de o etapă de jurizare și apoi etapa finală – votul publicului.

Donează cu Pago se va adresa atât utilizatorilor Pago cât și oricărei persoane care vrea să facă o donație online, fără a necesita descărcarea aplicației. Toate donațiile vor fi necomisionate și foarte rapide, datele de plată fiind introduse o singură dată.

În plus, donatorii vor fi informați periodic despre progresele proiectelor pentru care au donat și modul în care au fost folosiți banii. Utilizatorii Pago vor primi diverse beneficii pentru fiecare donație recurentă sau donare a punctelor din portofelul electronic Pago.

„Este prima dată în România când utilizatorii unei aplicații fintech vor avea posibilitatea realizării de donații, alături de alte plăți ce țin de utilități, plata întreținerii sau asigurări. Ca un alt element de noutate, utilizatorii vor putea dona și punctele electronice Pago, primite ca recompensă pentru diverse acțiuni în aplicație. Acestea se pot transforma automat în bani, iar în ultimul an peste 100.000 de utilizatori au primit aceste puncte.”, potrivit comunicatului.

Campania are susținerea Băncii Transilvania, Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și  a Fundației Comunitare București.

Orice ONG înființat de minimum un an și cu activitate în ultimele opt luni este invitat să se înscrie la adresa www.doneaza.pago.ro până la data de 4 august 2019.

Context

Un sondaj realizat în rândul utilizatorilor Pago, cu scopul de a înțelege dacă donațiile sunt o opțiune pentru ei arată că 70% dintre respondenți intenționează să facă cel puțin o donație prin Pago. Dintre cei care nu au mai donat anterior, donațiile ar fi realizabile dacă procesul ar fi simplu și rapid și dacă ar avea la îndemână informații despre istoricul ONG-ului și transparența cheltuirii banilor.

“Suntem peste 100.000 cei care ne plătim lunar prin Pago utilitățile, întreținerea, ne reîncărcăm cartela pentru a ține legătura cu toți cei dragi, de multe ori plecați în afara țării. Facem asigurări RCA, de călătorie, de locuință, plătim taxe. (…) Ne dorim ca Pago să devină prima platformă românească care oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a dona direct din aplicație, printr-un singur click. Este rapid, sigur și fără costuri, în timp ce fiecare donație din aplicație vine cu diverse beneficii pentru implicarea în societate.”, a declarat Adrian Cighi co-fondator Pago.

Aplicația Pago, disponibilă atât pentru telefoane cu sisteme de operare Android, cât și iOS  permite gestionarea și plata rapidă a facturilor, încheierea de asigurări și reîncărcări nelimitate a cartelei mobile.  Aplicația a fost lansată în 2017, cu sprijinul Banca Transilvania și Mastercard.

Urmând un model care permite adăugarea în aplicație a oricărui furnizor care oferă un cod de bare pe factură, Pago a integrat peste 230 de furnizori locali și naționali. Până la finalul anului, Pago se va lansa și în Polonia și Croația.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?