Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a adus în primăvară încă aproape 19 mil. lei la capitalul social al Orange Money IFN SA, compania înfiinţată special pentru a administra serviciile financiare mobile cu acelaşi nume, conform unei decizii a acţionarilor, care a fost publicată în Monitorul Oficial, potrivit ZF.
„Adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii aprobă prin prezenţa majorarea capitalului social al societăţii prin emisiunea unui număr 1.864.000 de noi acţiuni, având o valoare nominală de 10 lei fiecare şi o valoare nominală totală de 18.640.000 lei, în schimbul aportului în numerar vărsat integral de către acţionarul Orange România“, conform documentului.
Despre strategia viitoare de dezvoltare a Orange Money, Haris Hanif – CEO-ul companiei a declarat ca tinteste o creştere graduală, care prevede adăugarea „lentă şi treptată“ de produse şi funcţii noi pentru serviciul său Orange Money, lansat la finele anului 2016.
„Suntem aici pe termen lung, nu vrem să vindem toate produsel
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: