[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Ofertele si asteptarile principalelor magazine online de Black Friday

20 noiembrie 2014

In acest sfarsit de saptamana sute de magazine online vor avea reduceri, chiar si pana la 90%, unii antreprenorii asteptandu-se la triplarea vanzarilor. Sarbatoarea reducerilor va aduce vanzari de zeci de milioane de euro in acest week-end. Numai in 21 noiembrie a.c, PayU Romania estimeaza ca vanzarile marilor retaileri online care folosesc solutiile de plata online ale companiei, vor depasi 67 de mil. de euro.

eMAG, cel mai mare magazin online din România, estimeaza ca va înregistra cu ocazia evenimentului Black Friday 2014, organizat pe data de 21 noiembrie, încasari de 150 de milioane de lei (circa 34 de milioane de euro), in crestere cu 50% fata de Black Friday 2013. Circa 450.000 de produse vor fi incluse in campanie, fata de 250.000 in 2013. Pentru pregătirea Black Friday 2014, eMAG a investit 5 milioane lei in servere si 2 milioane de lei in platforma online.

In acest an, eMAG va vinde, de Black Friday, masini in valoare de 2,5 milioane euro (marci: Ford, BMW, Mercedes, Jeep, Jaguar, Fiat). De asemenea, va vinde anvelope de firma la preţul de 199 lei bucata. „De Black Friday, vom vinde, printre altele, 10.000 de parfumuri (40 de branduri cunoscute) si 20 de tone de mancare pentru animale. eMAG va avea o surpriza mare pentru consumatori, foarte vizibila pe site, incepand cu ora 23.00. In momentul acesta (n.r. cu 12 ore inainte de ora de start), sunt 24.950 de oameni pe site, de trei ori mai multi decat intr-o zi normala. Dimineata vor fi 150.000-200.000 de oameni care intra pe site. O treime sunt de pe mobil sau tableta si eMAG a lucrat doi ani la varianta mobila”, a declarat Iulian Stanciu, directorul executiv al eMAG, la emisiunea ZF Live.

In ceea ce priveste modalitatile de plata pe eMAG.ro, Stanciu se asteapta ca 80% dintre clienti sa plateasca in numerar si 20% online cu cardul. Site-ul eMAG foloseste sute de servere si poate suporta chiar si 500.000 de utilizatori cu ocazia Black Friday 2014. Cat despre profit, el poate fi zero sau pe minus. „Noi castigam insa foarte multi clienti noi. Din vanzarile de Black Friday vom avea 100.000 clienti noi. Fiecare are o valoare a clientului si doi din o suta de clienti fac o comanda. In prezent, eMAG are 1,5 milioane clienti si de Black Friday, comanda medie este de 500 de lei (in non-sezon, comanda este de 550 lei)”, a mai spus Stanciu.

Anul acesta si evoMAG va scoate la vanzare la Black Friday 2014 autoturisme marca Volkswagen si Audi. Reducerile oferite ajung pana la 25% si sunt valabile in perioada 21 – 23 noiembrie. Mecanismul achizitiei unui autoturism de pe site-ul evoMAG este urmatorul: clientii trebuie sa intre in cont, sa plateasca taxa de rezervare a autoturismului, in valoare de 1.000 de euro, dupa care vor fi contactati de un reprezentant evoMAG pentru finalizarea tranzactiei. Posibilitatea vanzarii de autoturisme s-a realizat in urma parteneriatului cu Cardinal Motors, dealer auto pentru marcile sus mentionate Volkswagen.

In toate cele 87 de magazine Flanco si pe Flanco.ro vor fi, în perioada 21 – 23 noiembrie, discounturi care ajung pana la 80%, la peste 400.000 de produse in stoc. Totalul reducerilor care vor fi acordate in campania Black Friday 2014 depaseste 50 milioane de lei. Cea mai mare reducere, de 50.000 de lei, va fi aplicată unui televizor care costa 149.999 lei.

„Ne asteptam ca anul acesta, de Black Friday, sa avem peste 2,5 milioane de vizitatori si vanzari de 110 milioane de lei, totul intr-un interval de 3 zile, atat in magazine cat si pe pagina web. Este un week-end pe care l-am pregatit timp de sase luni, eforturile si investitiile urmand sa se revada in aceste trei zile”, a declarat Dragos Sarbu, directorul executiv al Flanco. „In acest an avem reduceri si pe pagina web. Anticipam ca Flanco.ro va avea o pondere de 10% in totalul vanzarilor din intervalul 21-23 noiembrie”, a adaugat el.

In 2013, vanzarile Flanco in perioada Black Friday au fost de 72 milioane de lei, reducerile fiind disponibile numai in magazine.

Vivre.ro, cel mai mare retailer online de produse de casa si gradina, organizeaza in acest an doua campanii de Black Friday ce se vor desfasura in urmatoarele doua week-enduri ale lunii noiembrie: Early Black Friday va avea loc intre 21 – 24 noiembrie si Black Friday, intre 28 noiembrie si 1 decembrie. Ambele campanii de reduceri vor incepe vinerea la ora 10:00 AM si se vor incheia lunea la ora 10:00 AM.

In cele doua campanii de Black Friday, reducerile oferite de Vivre.ro vor ajunge pana la 80% si se vor aplica la toate obiectele de mobilier, decoratiuni, textile, accesorii si produse de bucatarie.  De Black Friday, cumparatorii au acces la peste 3000 de produse, provenind de la minim 50 de furnizori.  Cumparatorii vor putea achizitiona produse pentru casa care sunt disponibile in Romania doar pe Vivre.ro, o mare parte dintre obiecte fiind oferite in exclusivitate de retailerul online.

“Fata de o perioada obisnuita, ne asteptam la o triplare a vanzarilor, si estimam un volum de peste 2.5 milioane de lei in ambele campanii. Am pregatit pentru aceste ocazii o oferta generoasa, iar produsele pe care le vom oferi in aceste doua weekend-uri sunt dintre cele mai cautate si apreciate de clientii Vivre“, Monica Cadogan, CEO Vivre

Corsar Online, compania care administreaza magazinul on­line cel.ro, estimeaza ca va dubla anul acesta vanzarile din perioada campaniei de redu­ceri Black Friday, acestea urmand sa ajunga la aproximativ 6 milioane de euro.

„Speram la dublarea vanzarilor de Black Friday fata de anul trecut, la circa 6 milioane de euro“, a declarat pentru ZF Tiberiu Pop, fondatorul şi directorul executiv al Corsar Online, al doilea jucător de pe piaţa locală de IT&C din mediul online. El a mentionat ca toate pro­dusele comercializate pe cel.ro vor avea preturi reduse, iar produsele aflate in promotie speciala de Black Friday vor avea discount-uri de pana la 90%. Promotiile de Black Friday oferite pe cel.ro vor fi active in perioada 21-23 noiembrie.

Oktal.ro, primul magazin online din Romania specializat pe comercializarea de produse IT&C, electronice si electrocasnice, anunta inceperea campaniei de Black Friday 2014 vineri, 21 noiembrie. Compania a pregatit reduceri substantiale, de pana la 60%, la diverse produse din oferta sa si estimeaza vanzari de doua milioane de euro.
“Reducerile pe care le oferim clientilor nostri cu aceasta ocazie au fost create in asa fel incat sa raspunda solicitarilor clientilor nostri. Tocmai de aceea, am ales ca produsele care intra la reducere in 2014 sa fie dintre cele care au inregistrat cereri masive pe parcursul acestui an”, a declarat Dan Dumitrescu, general manager Oktal.ro.

Astfel, printre produsele care vor beneficia de reduceri incepand cu data de 21 noiembrie se numara laptopurile, televizoarele, tabletele, telefoanele mobile, electronicele, electrocasnicele, calculatoarele si componentele PC.

Magazinul online a avut, de Black Friday 2013, vanzari de 1,5 milioane de euro si mizeaza, in acest an, pe doua milioane de euro. impreuna, Black Friday 2014 si perioada sarbatorilor de iarna vor aduce retailerului online vanzari de aproximativ 3 milioane de euro.

Fashion Days, care se autointituleaza drept „cea mai mare destinatie de fashion din Europa Centrala si de Est”, anunţa  cea mai mare campanie Black Friday de pana acum, cu discounturi totale in valoare de 9,6 milioane de euro la 500.000 de produse de la peste 1.000 de branduri internationale de top. Campania Fashion Days de Black Friday va incepe vineri 21 noiembrie, la ora 00:00, şi se va derula timp de trei zile pana la 23 noiembrie inclusiv.
Compania va oferi celor peste 6 milioane de clienti din Europa discounturi care ajung pana la 90% la sute de mii de articole de imbracaminte, incaltaminte, accesorii atat pentru barbati, cat si pentru femei sau copii. in oferta se vor regasi branduri precum: Calvin Klein, United Colors of Benetton, Just Cavalli, Esprit, Pepe Jeans, Guess, Nike, Triumph, Puma, Converse, Ray Ban, Love Moschino, Only, Vero Moda, Desigual, Jack&Jones, Timberland, Napapijri si multe altele.
In acest an asteptarile sunt mai mari fata de campania precedenta, avand in vedere triplarea stocurilor de produse fata de anul trecut dar si interesul crescut din partea romanilor pentru cumparaturile online. Compania anticipeaza un trafic de cel putin 10 ori mai mare pe durata campaniei.
In 2013, cei mai activi cumparatori au fost femeile in proportie de 63% si doar 37% barbati. Pentru 2014, Fashion Days si-a propus sa echilibreze procentele si va avea oferte speciale si pentru barbati la imbracaminte si pantofi sport, ceasuri si accesorii. in 2013, categoria cea mai populara a fost cea de pantofi cu 17.237 de perechi achizitionate in cele trei zile dedicate evenimentului.
Cu ocazia Black Friday 2014, compania anunta si aplicatia pentru Android, intregind astfel portofoliul care cuprinde acum aplicatiile pentru iPhone si pentru iPad. Cu patru ore inainte de inceperea oficiala a Vinerii Negre, utilizatorii de aplicatii vor avea acces la anumite oferte si vor putea fi primii care profita de ele. in prezent, 31% din vanzari sunt inregistrate prin dispozitive mobile. Odata cu lansarea noii aplicatii, compania estimeaza o crestere si mai mare a vanzarilor prin acest canal.

QuickMobile, unul dintre cei mai importanti retaileri de IT&C din mediul online din Romania, participa, in perioada 21 – 24 noiembrie, in cursa de Black Friday, oferind reduceri de pana la 50% pentru telefoane mobile, tablete, gadget-uri, accesorii si branduri de lux. in plus, clientii QuickMobile care aleg serviciile premium Garantie Express vor beneficia, cu aceasta ocazie, de o reducere de 70%.

Oferta de Black Friday va fi disponibila atat in magazinul online cat si in cele 14 showroom-uri din toata tara si va include, in total, peste 2.000 de produse. Reducerile sunt aplicate la toate categoriile de produse si pornesc de la 10%, pentru telefoane mobile, tablete si branduri de lux, si pot ajunge pana la 25% pentru gadget-uri si chiar 50%, in cazul accesoriilor.

Astfel, printre produsele incluse in oferta se numara telefonul Samsung Galaxy Alpha 32GB LTE 4G, disponibil la pretul de 1.999,9 lei, redus de la 2.399,9 lei si Tableta LG G Pad wifi de 8.3″, disponibila la 699,9 lei, pret redus de la 1.199,9 lei. Vedeta campaniei este insa tableta iPad Air 64GB wifi, cu un pret redus de la 2.999,9 lei la doar 1.999,9 lei.

Pentru editia din acest an, Tudor tiboc, director general QuickMobile estimeaza un trafic pe site de peste 1 milion de vizitatori, dublu comparativ cu numarul inregistrat la editia precedenta.

La achizitia unui produs, clientii au posibilitatea de a opta pentru Garantiile Express, servicii premium ce asigura un termen de solutionare a interventiilor de maxim 5 zile si o garantie extinsa a produselor, de pana la 4 ani. Cu ocazia campaniei Black Friday, aceste servicii premium sunt disponibile la un pret redus cu 70%, indiferent de produsul achizitionat.

Oferta de Black Friday va fi activa pe site-ul www.quickmobile.ro incepand cu 21 noiembrie, ora 00:01, si se va termina luni, 24 noiembrie, ora 10:00, in toata aceasta perioada ofertele fiind valabile si in cele 14 showroom-uri din toata tara.

Pentru a putea prinde ofertele de Black Friday cu o ora inaintea tuturor, ContentSpeed – agentie de ecommerce full service care a dezvoltat peste 400 de magazine online (printre care amintim Diverta si Federatia Romana de fotbal), pune la dispozitia clientilor interesati platforma „My Black Friday” unde vor fi gazduite produse cu reduceri de pana la 90 %.
Platforma este impartita in patru categorii: electroIT, Fashion & beauty, Mom & baby si Hobby & DIY, iar ea devine un real ajutor pentru cei care vor sa profite de Black Friday si sa isi investeasca banii in produse de care au nevoie. Pentru a beneficia de oferte, utilizatorii trebuie sa se inregistreze pe site-ul www.myblackfriday.ro si in felul acesta ei vor fi abonati la newsletter-ele tuturor companiilor participante, putandu-se informa din timp cu privire la produsele comercializate, si vor beneficia de VIP Acces in platforma incepand cu ora 23.00. Cu acest beneficiu isi vor putea comanda din timp produsele care ii intereseaza. Startul la reduceri se da pe 21 noiembrie, la ora 00.01.
in 2013, ContentSpeed a inregistrat 2,66 comenzi pe minut si in opt zile a ajuns la vanzari de doua milioane de euro intermediate. Pentru Black Friday 2014, compania estimeaza ca vanzarile vor ajunge la aproximativ patru milioane de euro.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?