Începând din 20 iunie, bucureștenii pot comanda online produse din magazinele Auchan prin platforma de livrări Lola Market, anunta retailerul. Conform comunicatului, „Oferta retailerului cuprinde, pentru început, peste 14.000 de produse alimentare și nealimentare, comenzile urmând a fi livrate în Capitală în maximum o oră de la plasarea comenzii în aplicația Lola Market sau în intervalul orar dorit de client, în aceeași zi, între orele 10-21”.
Clientul poate selecta produsele dorite din aplicație, iar odată ce comanda este înregistrată, un „personal shopper” se va ocupa de pregătirea comenzii, iar un livrator va ajunge cu comanda la destinație într-o oră sau în intervalul orar stabilit de client, precizeaza Lola Market.
Potrivit celor două companii, prețurile produselor listate în aplicație sunt cele din magazinele Auchan, iar comenzile nu necesită o valoare minimă. Taxa de livrare pornește de la 19,99 lei, produsele comandate fiind livrate prin flota proprie de livratori a platformei Lola Market.
Prin intermediul aplicației Lola Market, disponibilă pe smartphone, tabletă și web, care poate fi descărcată din Appstore si Google Play, clienții pot discuta în timp real cu persoana care realizează cumpărăturile în locul lor pentru a rezolva rapid orice modificare în coșul comandat.
Plata se efectueaza prin card, la finalizarea comenzii.
„În funcție de banca ta, îți vom solicita să introduci codul pe care îl vei primi prin SMS. În cazul altor bănci, va trebui să confirmi cu ajutorul aplicației băncii sau să utilizezi amprenta digitală.
Când efectuezi autentificarea, vei vedea o sumă blocată din cuantumul total al comenzii pe extrasul tău bancar. Odată ce cumpărătorul personal va efectua plata comenzii în magazinul fizic, vom debita suma exactă de pe cardul tău și vom debloca ce este în plus, dacă este necesar.”, precizeaza Lola Market.
În funcție de banca utilizatorului aplicatiei, deblocarea sumei „autorizate” poate dura mai mult sau mai puțin, însă se va efectua cu siguranță. „În cazul unor bănci, poate dura între 6 și 9 zile lucrătoare sau este posibil să observi altă deblocare în aceeași perioadă”.
Lola Market ofera un serviciu de achiziție online a produselor alimentare, oferind posibilitatea de a comanda produse la aceleași prețuri din magazine, din multiple supermarketuri, printr-o singură aplicație. In Romania, compania a integrat serviciul pentru Auchan, Carrefour si Mega Image.
Compania este prezentă în 14 orașe din Spania, fiind lider de piață pe segmentul de cumpărături online de alimente. Lansarea în București reprezintă primul pas în planul de extindere internațională a companiei spaniole.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: