Noi reguli privind platile online cu cardul valabile din 2021

29 decembrie 2020

Sistemul bancar din România implementează noile protocoale de securizare a plăților electronice, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2021, sporind astfel protecția și confidențialitatea datelor financiare ale consumatorilor care efectuează tranzacții online cu cardul pe site-uri din spațiul economic european. Astfel, consumatorii vor confirma prin autentificarea strictă tranzacțiile online cu cardul pe site-uri din spațiul economic european.

Această reglementare unitară pentru toți consumatorii europeni face parte din Directiva Revizuită a UE privind serviciile de plată (DSP2) și este preconizată să contribuie la creșterea încrederii consumatorilor și să dinamineze plățile electronice, mai ales în acest context pandemic în care se recomandă plata cu cardul.


România este unul dintre statele europene în care plățile în numerar ocupă o pondere covârșitoare, iar creșterea securității plăților electronice ar putea potența trecerea la o economie digitalizată în trend cu celelalte economii europene. Creșterea gradului de adoptare a plăților electronice va contribui la limitarea economiei subterane.

Băncile și comercianții participanți la sistemul de plăți din spațiul economic european implementează cerințele legale, aplicând, respectiv, permițând aplicarea unor metode de autentificare conforme cu aceste cerințe. Astfel, comercianții online trebuie să solicite autentificarea plăților prin implementarea noilor protocoale de securitate în platformele comerciale online, iar băncile emitente ale cardurilor trebuie să asigure autentificarea strictă.

Pentru a avea o experiență cât mai ușoară, biometria (autentificarea cu amprentă/ recunoaștere facială) poate fi o opțiune de autentificare a tranzacțiilor, autentificare care are loc în aplicațiile băncilor de internet/mobile banking/aplicațiile de semnare tranzacții (e-token) /wallet-uri.

„Aceasta a înregistrat o adopție accelarată din partea consumatorilor, fiind considerată o metodă simplă și rapidă de a efectua tranzacțiile în siguranță, iar noi încurajăm consumatorii să utilizeze aceste metode puse la dispoziție de către băncile emitente din România,” se arata intr-un comunicat din seria #dreptullabanking, o campanie a bancilor din Romania.

Pentru consumatorii care nu au acces la o astfel de metodă, băncile vor implementa și alte opțiuni de autentificare a tranzacțiilor, de tipul unei parole statice. Fiecare emitent de carduri din România a comunicat deja sau umează să comunice clienților proprii care sunt metodele de autentificare a tranzacțiilor online cu cardul și care sunt modificările aduse fluxurilor actuale.

Metodele de autentificare care respectă cerințele SCA sunt, lista nefiind exhaustivă:

Autentificare și semnare în aplicația de internet/mobile banking/e-token/wallet a băncii;

Cod primit prin SMS + parolă statică (opțiune de back-up în condițiile în care clienții nu au acces la aplicația de internet banking);

Cod primit prin SMS + amprentă;

Cod generat într-o aplicație de semnare tranzacții (e-token) + amprentă

etc.

Având în vedere posibilitatea acordării unor derogări privind instituirea unei perioade de tranziție în implementarea acestei măsuri de autentificare a plăților în anumite state europene, există riscul ca pentru o parte din tranzacțiile transfrontaliere, clienții să întâmpine dificultăți în realizarea acestora.

Comunitatea bancară din România este în permanentă legătură cu Banca Națională a României, în calitate de autoritate națională de reglementare, pentru a adopta măsurile care se impun în cazul în care alte state membre UE vor acorda derogări de la termenul prevăzut de implementare

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Gabriela Nistor – director general adjunct BT

Tendinţele pe care le-am remarcat înainte de începerea pandemiei s-au accelerat pe perioada stării de urgenţă. Am văzut acest lucru ca o oportunitate, un tipping point pentru bancă. Post-pandemie nu avem cum sa ne întoarcem la comportamentul financiar pe care îl aveam până în februarie a.c. Relaţia românilor cu online-ul s-a schimbat. In plus, cardul fizic se va dematerializa. Vom asista la o scădere a cererii pentru cardurile fizice, respectiv la o creştere a preferinţei pentru componenta digitală a acestora.”

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?