[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Netopia Mobilpay: jumatate dintre tranzactiile online cu cardul sunt facute din Bucuresti; turismul detine cea mai mare pondere

15 octombrie 2014

Informatiile NETOPIA arata ca bucurestenii sunt cei mai fideli clienti ai comertului electronic din Romania, circa 50% din totalul platilor online cu cardul procesate de companie in acest an provenind din Capitala. Potrivit Garanti Bank, banca partenera a NETOPIA mobilPay, cea mai mare pondere a tranzactiilor online o detin comerciantii din zona de turism, urmati de cei din telecom, IT, fashion si asigurari.

Urmatoarele orase din Romania in care se plateste cel mai mult online cu cardul sunt Cluj-Napoca si Timisoara, fiecare cu o pondere de aproximativ 4,5% din totalul platilor procesate de la inceputul lui 2014. Locul patru in topul oraselor cu cei mai multi romani care platesc online este ocupat de Brasov, cu 4% din totalul platilor, urmat, in ordine, de Iasi – 3.2% si de Constanta – 3%.

„Datele arata un trend natural, locuitorii Capitalei sunt cei mai expusi la avantul online-ului, atat la nivel de informatii, cat si raportat la numarul de comercianti  online cu livrare rapida in Bucuresti, evident mai multi decat in restul tarii. La fel de firesc in top urmeaza Cluj-Napoca si Timisoara, avand in vedere nivelul de trai si economia dezvoltata prin comparatie cu alte zone din tara. Loc de crestere exista, asteptam si depunem eforturi de a promova si informa consumatorii  in directia platii online cu cardul, cea mai sigura si simpla pentru cumparaturile online”, declara Antonio Eram, CEO si Fondator NETOPIA mobilPay.

Referitor la obiceiul si intervalul de cumparare, datele NETOPIA mobilPay arata ca majoritatea romanilor cumpara online in timpul saptamanii, de la birou. Mai mult, cifrele arata nu numai ca oamenii tind sa cumpere de la birou, in intervalul orar 9:00-17:00, dar si ca cheltuie in medie, de doua ori mai mult si mai scump decat de acasa. Conform reprezentantilor companiei, media tranzactiilor procesate in intervalul orar 9:00 – 17:00 este cu circa 40% mai mare decat media pe orele 18:00 – 22:00.

“Cardul este unul dintre cele mai importante instrumente de plata, iar numarul tranzactiilor continua sa creasca de la un an la altul, mai ales in mediul online. Portofoliul Garanti Bank de comercianti online este foarte diversificat. Ponderea cea mai mare o detin tranzactiile din sfera turismului (atat ticketing, cat si sejururi) – 37%, urmand indeaproape tranzactiile din aria telecomunicatiilor mobile (plati facturi si achizitii de echipamente) – 28% si comertul cu eletronice si electrocasnice, fashion si asigurari”, declara Emre Unal, Director Carduri Garanti Bank.

Anul acesta, aplicatia mobilPay Wallet a devenit primul portofel electronic din Romania si printre primele din regiune integrat in MasterPass™, serviciul digital detinut de MasterCard. Acesta ofera utilizatorilor posibilitatea de a face cumparaturi cu mobilPay Wallet in Romania si in afara tarii, la peste 40.000 de comercianti din reteaua MasterPass.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?