Dupa ce in 2010, prin platforma Netopia mobilpay se inregistrau sub 100.000 de tranzactii, in primul trimestru din acest an compania anunta ca a procesat aproximativ 500.000 de tranzactii de plata cu cardul pe Internet. Mobilpay se asteapta ca in acest an piata va inregistra 7,5 mil. de tranzactii, iar cota de piata a mobilpay se va pastra in jurul a 33%.
In primul trimestru din acest an, fata de aceasi perioada din 2012, cresterea inregistrata de platforma Netopia mobilpay este de 20% pe numarul de tranzactii si de 40% in privinta volumelor tranzactionate pe card. Avansul inregistrat de companie se datoreaza atragerii de noi comercianti in platforma de plati, dar si sporirii numarului de tranzactii efectuate de parteneri.
“Pentru acest an estimam ca piaţa de profil va ajunge la 7,5 milioane de tranzactii, cu aproximativ 25% mai mult fata de anul precedent, pe fondul cresterii increderii romanilor in siguranţa platilor online si a numarului de comercianti care introduc si promoveaza aceasta metoda de incasare”, a declarat Antonio Eram (foto), CEO NETOPIA mobilPay.
Cresterea increderii consumatorilor in siguranta platilor online se vede si din cresterea numarului de tranzactii cu valori foarte mari, care ajung si la 4.000 Euro per tranzactie. Astfel, in primele trei luni ale acestui an, prin platforma mobilpay s-au inregistrat sapte tranzactii de plati online prin card, a caror valoare cumulata a fost de 20.000 de euro. Acestea au fost realizate pentru plata de echipamente foto, pachete software si bilete de avion.
“In primul trimestru al acestui an, cea mai mare tranzacţie procesată de NETOPIA mobilPay a fost de 3.900 de euro, pentru echipamente foto. De asemenea, in aceeasi perioada am inregistrat si cateva tranzactii pentru bilete de avion, fiecare in valoare de peste 2.300 de euro”, a mai spus Antonio Eram.
Totodata, conform acestuia, compania a avut si cateva tranzactii prin care un comerciant – inscris in platforma NETOPIA mobilPay – a vandut trei pachete de software de circa 3.000 de euro fiecare. Cea mai mare valoare procesata anul trecut prin intermediul serviciului mobilPay a fost de 6.300 de euro, pentru un pachet turistic.
Compania a confirmat ca in primul trimestru din acest an, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, valoarea medie per tranzactie a crescut cu circa 30%. Pastrand acest ritm de crestere, coroborat cu un plus de 25% a numarului de tranzactii, rezulta ca prin mobilpay s-ar putea procesa peste 50 mil Euro in acest an.
Netopia nu a precizat care este ponderea comerciantilor activi (care au generat tranzactii in primul trimestru), din cei peste 3.000 care se afla in diferite etape de colaborare cu platforma mobilpay.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: