Mogo România, fintech ce activează din anul 2017 în domeniul acordarii împrumuturilor pentru achiziția de mașini second-hand, a finanțat peste 12.000 de clienți, persoane fizice si PFA-uri. Creditele se acorda pe maxim 60 de luni, valoarea fiind de pana la 60.000 lei. Compania spune ca „poți obține un împrumut chiar și cu istoric negativ în Biroul de Credit”.
Mogo anunta ca pentru reducerea timpului de procesare a cererilor de creditare, își propune să introducă o procedură complet digitalizată, împreună cu un modul special conceput pentru eficientizarea activității dealerilor auto.
„Prin implementarea noilor sisteme, compania intenționează să reducă timpului de acceptare a creditelor cu până la 50%, majorând cu 30% numărul de aplicații gestionate.” – potrivit comunicatului
„Obiectivele principale ale companiei pentru anul 2023 sunt creșterea și digitalizarea. Automatizarea proceselor interne înseamnă atât o rapiditate mai mare a răspunsurilor către client, cât și o implicare mai mare a angajaților în relația cu clienții.” – explică Ionuț Badiu, Director General Mogo România.
Un alt pas important în digitalizarea companiei îl reprezintă introducerea Modulului Dealer, o interfață integrată în sistemul informatic, special concepută pentru dealerii auto. Aceasta le va permite celor peste 450 de dealeri naționali cu care colaborează în prezent compania să încarce cererile și documentele pentru finanțare ale clienților în format electronic, să afle statusul aplicațiilor și să centralizeze online toate informațiile cu privire la dosarele de creditare.
Totodată, planurile companiei pentru anul acesta includ și extinderea parteneriatelor și a canalelor alternative multiple de plată pentru clienți.
„Digitalizarea este o componentă importantă în strategia noastră pentru 2023 și considerăm că aceasta este factorul care va contribui la diferențierea noastră în piață, întrucât vom ușura procesele atât pentru clienți, cât și pentru colaboratori”, conchide Ionuț Badiu.
______________
Mogo România este o parte a grupului Mogo Finance – o companie care furnizează credite pe termen lung, folosind mașina drept garanție. Mogo este prezent în domeniul finanțării auto pentru consumatorii din Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Moldova, Belarus, România, Kenya, Uganda si Uzbekhistan, tari in care compania a servit peste 200 000 de clienți.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: