[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Ministrul comunicatiilor respinge demersul ANAF de a obtine datele detinatorilor de domenii de internet .ro

16 februarie 2017

Ministrul Comunicatiilor, Augustin Jianu (foto), dezaproba maniera in care ANAF a anuntat marti ca va incheia un protocol de colaborare cu ICI in vederea obtinerii datelor de identificare a detinatorilor de domenii de internet .ro. „Din ce inteleg este un demers al cabinetului trecut, care pana in prezent nu mi-a fost adus la cunostinta (am aflat de el din presa)”, a declarat pentru HotNews.ro ministrul. „Nu va exista niciun astfel de demers fara o studiere temeinica a bazei legale, fara o consultare si o comunicare publica pe aceasta tema”, a spus ministrul, atentionand asupra pericolului de a se incalca legislatia datelor cu caracter personal.

„Din informatiile pe care le am pana in prezent, este vorba despre un protocol de cooperare care se doreste a fi aprobat prin ordin comun al ministrului comunicatiilor si al presedintelui ANAF. Prin urmare vreau sa contest premisa, pentru ca nu mi se pare ca este facut intr-o maniera corecta.”

„Premisele vizate sunt corecte: pe de-o parte combaterea evaziunii fiscale, pe de alta parte interoperabilitatea sistemelor informatice ale statului, ceea ce in principiu reprezinta doua argumente bune, daca ne rezumam strict la operatorii economici. In schimb, daca ne referim la persoane fizice, atunci exista o problema in ceea ce priveste legislatia datelor cu caracter personal. Eu nu vad cum anume ar putea ANAF sa solicite aceste date fara ca utilizatorul (persoana care detine aceste date) sa isi dea acceptul.”, a declarat pentru HotNews.ro Augustin Jianu, ministrul Comunicatiilor.

Ministerul Comunicatiilor a mai precizat in raspunsul transmis HotNews.ro ca si oficialii ICI au fost luat prin surprindere de anuntul ANAF.

Conform precizarilor facute de conducerea ICI, la solicitarea Ministerului Comunicatiilor, „in data de 13.12.2016 a venit o adresa din partea ANAF care solicita incheierea acestui protocol. Adresa a fost imediat trimisa spre „analiza si raspunsuri”. Pana in acest moment nu a fost comunicat rezultatul rezolutiei, de unde rezulta faptul ca inca nu au fost finalizate discutiile la nivel de experti.”

ANAF a anuntat marti ca va semna un protocol de colaborare cu ICI (Institutul National de Cercetare Dezvoltare in Informatica) in vederea transmiterii datelor de identificare din baza de date a ICI ale detinatorilor domeniilor cu extensia .ro, inregistrate in serviciul RoTLD (www.rotld.ro). ICI va pune la dispozitia ANAF datele necesare pentru indeplinirea atributiilor care ii revin privind colectarea veniturilor si prevenirea si combaterea evaziunii si fraudei fiscale, sustine Fiscul, care mai precizeaza ca furnizarea datelor se va realiza cu respectarea legislatiei in vigoare.

Sursa: hotnews.ro

Sursa foto: Silviu Matei – Agerpres

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?