[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

MFP anunta termenele pentru conectarea caselor de marcat la serverele ANAF: pana la 30 septembrie pentru contribuabilii mari si pana la 31 ianuarie 2021 pentru contribuabilii mici si mijlocii

Premium
9 iunie 2020

Procesul de digitalizare la nivelul Ministerului Finantelor Publice (MFP), inclusiv la nivelul ANAF va continua in urmatoarea perioada „cu aceeasi intensitate cu care se deruleaza in prezent.”, a declarat in cadrul conferintei online Future Banking Iulian Ardeleanu – director general in MFP.

Acesta a spus ca la nivelul MFP exista preocupare permanenta pentru a vedea cum functioneaza alte sisteme, din alte tari. „As da exemplu Portugalia, Estonia si Italia unde au fost implementate modalitati de transmitere electronica a datelor din facturile fiscale. Studiem in momentul de fata sa vedem cum au facut altii astfel incat sa ne inspiram cat se poate de mult din aceste sisteme si sa putem implementa astfel de transmisii electronice a datelor si in Romania.”

Ardeleanu a facut o radiografie a proiectelor ministerului si a oferit si termene de implementare pentru proiectele viitoare, precum Digital ID.

In acest moment este operationala o platforma pentru institutii publice astfel incat acestea sa poata solicita in mod electronic, diverse documente existente in baza de date a ANAF, fie ca vorbim de certificatul de atestare fiscala, fie ca vorbim de situatia veniturilor, situatia conturilor bancare s.a.m.d.

In relatia inter-institutionala exista dezvoltata aceasta platforma prin care se pot face interogari la nivelul ANAF.

De asemenea, a fost dezvoltata – impreuna cu institutiile de credit – o platforma comuna de schimb de informatii in momentul in care se doreste obtinerea unui credit, pentru care se solicita veniturile. Inainte se solicitau pe hartie, in baza unei adeverinte de venit. In momentul de fata acest lucru se face electronic. Banca interogheaza la ANAF veniturile solicitantului si le obtine intr-un timp foarte scurt, „cateva minute sau zeci de minute, dupa caz.”, potrivit reprezentantului MFP.

Acesta a precizat ca se are in vedere „dezvoltarea acestei platforme si dezvoltarea interactiunii si a schimbului de informatii care se realizeaza”.

Legat de un alt proiect aflat in derulare si care urmeaza sa fie operational in perioada urmatoare, reprezentantul MFP a amintit despre poprirea bancara electronica – atat instituirea cat si ridicarea – fara documente pe suport hartie si drumuri la organul fiscal pentru dovada platii.

„epopriri, noul sistem de popriri bancare (n.r. electronice) va fi disponibil cat de curand, dupa 25 iunie.”

De asemenea, oficialul MFP spune ca „Spatiul Privat Virtual va fi un instrument foarte larg utilizat de catre contribuabil.” In acest an, a fost emisa o OUG prin care Guvernul a acordat bonificatii de 5% la plata impozitului pe venit si a contributiilor sociale obligatorii iar una dintre conditii pentru a obtine aceasta reducere era inrolarea in SPV (cealalta viza plata obligatiilor fiscale pana la 30 iunie).

Despre tranzitia de la case de marcat cu role de hartie la case de marcat cu jurnal electronic si conectarea acestora la serverele ANAF, Ardeleanu spera ca procesul sa se realizeze in acest an. Termenele de implementare propuse difera insa, functie de tipul contribuabilului.

Astfel, se are in vedere „pana la 30 septembrie pentru contribuabilii mari si cumva pana la 31 ianuarie 2021 pentru contribuabilii mici si mijlocii”.

Revenind la studierea statelor care sunt avansate pe zona de e-administratie, in vederea importarii unor modele de lucru, oficialul MFP a facut cateva precizari legate de posibilitatea introducerii Didital ID, dupa model estonian.

„Digital ID este un proiect interesant. Avem in vedere. In momentul de fata o persoana este identificata prin CNP in Romania. De fapt, printr-un numar de identificare fiscala care reprezinta codul numeric personal. Intai de toate trebuie sa vedem cum putem implementa acest numar de identificare fiscala care sa fie diferit de CNP, dupa aceea putem sa discutam, in etapa a doua, de acest digital ID.

Haideti sa facem pasii care i-am programat legat de tot ansamblul acesta de masuri pe care le avem in vedem legat de digitalizare si o a sa ajungem, cu siguranta, si in zona de Digital ID. Probabil ca nu intr-o perioada foarte scurta dar intr-un orizont de timp mediu, intre doi si maxim patru ani, cu siguranta vom ajunge.”

In finalul interventiei sale, reprezentantul MFP a declarat ca „nu putem sari niste etape, chiar daca ne dorim”, mai ales ca proiectele sunt complexe si implica foarte multe resurse, dar a confirmat ca „exista vointa foarte mare si la nivelul conducerii MFP, si la nivelul ANAF, de a digitaliza, de a trece la un mod de lucru electronic intre contribuabil si organele fiscale, dar si intre institutiile publice. Singurul lucru care ne lipseste este timpul.”

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?